Ziarul de Gardă | Petru Grozavu: Chicu și Dodon vor să dea foc relațiilor cu România și UE (Revista presei)

  • 29 Mai 2020 10:10
Ziarul de Gardă | Petru Grozavu: Chicu și Dodon vor să dea foc relațiilor cu România și UE (Revista presei)

Revista presei din 29 mai 2020

„Chicu și Dodon vor să dea foc relațiilor cu România și UE. Nimic nou, dacă ținem cont că suntem în an electoral, că Igor Dodon visează la un al doilea mandat prezidențial și că acum 4 ani, în campania electorală prezidențială, Dodon făcea la fel, scrie publicistul Petru Grozavu, într-un editorial din Ziarul de Gardă. Autorul amintește de apucăturile electorale de atunci ale lui Dodon: reorientarea R. Moldova de la Vest la Est, anularea Acordului de Asociere RM-UE și aderarea la Uniunea Euroasiatică, restrângerea cooperării cu NATO și desființarea Oficiului de legătură NATO la Chișinău, consolidarea parteneriatului strategic cu Rusia, restricționarea relațiilor cu România, Tricolorul jos, Istoria Românilor și Limba Română afară din Învățământ și Educație, acuzațiile febrile la adresa Bucureștiului de amestec în treburile interne ale R. Moldova, retragerea cetățeniei R.Moldova ex-președintelui Traian Băsescu, etc. Cu siguranță, nu doar astea l-au ajutat pe Igor Dodon să se vadă președinte. Au mai fost la mijloc implicarea Rusiei în campania electorală (finanțările obscure) și sprijinul PDM, dar, într-o societate ca cea moldovenească, și-au avut, evident, impactul lor și aceste postulate și digresiuni propagandistice filoruse, antiromânești și antioccidentale. Agresarea României a fost un act de răzbunare, scrie autorul, pentru că României nimic nu-i scapă din câte se întâmplă în R. Moldova. Și, evident, lui Dodon asta nu poate să-i placă, dacă nu place lui Vasnețov”, comentează Ziarul de Gardă, amintind că  marți Dodon s-a întâlnit cu ambasadorului rus.

„Cine are nevoie de președinte? – așa se întitulează editorialul semnat de  Mircea V. Ciobanu în Gazeta de Chișinău. Autorul scrie că „domnia” lui Dodon a demonstrat cu prisosință nocivitatea acestei funcții și își îndemnă cititorii la un exercițiu de imaginație - dacă nu am avea președinte. „Asta ar însemna că parlamentul și-ar face lucrul, speakerul moderând activitatea grupurilor parlamentare și comisiilor, că legislatorii ar elabora legi asigurând controlul poporului asupra ramurilor puterii; asta ar însemna că prim-ministrul ar conduce guvernul, iar miniștrii s-ar ocupa de dezvoltarea ramurilor lor. Iar managerii instituțiilor și întreprinderilor și-ar cauta de treabă, nu l-ar întâmpina cu surle și cu tobe pe acest artist ambulant. E de-a dreptul revoltător să observi cum o instituție simbolică, având angajați la fel de simbolici (și pe care nu îi prea ia în seamă nimeni, decât cărămizile piramidei), încep să substituie structurile de bază, efective, ale statului. Consilierii devin miniștri, iar președintele – un fel de suprastructură decizională, expert-în-toate-cele. Și tot sistemul devine nefuncțional. Cea mai bună dovadă a nocivității funcției este partinitatea sa indispensabilă, scrie publicistul. O demonstrează și recenta adresare a lui Bolea-socialistul, care ar vrea ca CC să recunoască apartenența lui la o tabără politică”, scrie Gazeta de Chișinău.

„Pe lângă acele imagini cu „sacoșa”, care reprezintă în continuare principalul subiect pe agenda discuțiilor în viața publică din Moldova, în ultimele săptămâni trăim totuși evenimente mult mai grave, care au legătură cu criza sanitară, atenționează Cotidianul. O criză care ne-a demonstrat încă o dată că suntem de râsul și plânsul Europei și că „statalismul”, promovat cu atâta insistență de Chicu, nu se măsoară doar prin a vedea minusculul pai din ochiul altuia și a ignora ditamai bârna din cel propriu. Și cu toate astea, opoziția de la Chișinău se teme să acționeze. Ca să nu piardă alegerile prezidențiale. De parcă deja le-ar fi câștigat, comentează jurnalistul Alex Cozer. El se referă la temerile opoziției că un vot comun cu Shor și Candu (pentru demiterea Guvernului, nimic în plus) va duce la „pierderea prezidențialelor”. Sunt oare mai importante niște prezidențiale decât faptul că Moldova pierde zilnic vieți omenești din cauza incompetenței crase cu care a gestionat această guvernare coronavirusul? – se întreabă autorul. Sunt mai importante decât faptul că suntem izolați internațional, că lăsăm în funcție un Guvern slujind un președinte corupt? El a amintit în acest context cum a acționat în noiembrie Dodon, când a dat jos Guvernul… Autorul scrie că astăzi, Dodon și Guvernul său se află în cel mai slab punct. Și au ajuns aici pentru că tot ei au împins acest stat până pe marginea prăpastiei. În 4 luni, temperatura de afară ne va scăpa de coronavirus. Nu înainte, din păcate, de a mai avea câteva sute de morți și mii de infectați. În aceste luni se va uita și de „cazul Sacoșa”, va fi lăsată la o parte și mârlănia lui Chicu la adresa României. Va avea Dodon grijă să fie uitate. Prin cei 700 de lei lunar la pensionari, prin măriri fantasmagorice de salarii, prin propaganda agresivă la trustul său mediatic tot mai puternic”, atenționează Cotidianul.

Și N. Negru de la Ziarul Național se întreabă în ce calitate a anunțat Dodon că va plăti ajutorul 700 de lei pentru pensionarii cu venituri mai mici de 3 000 de lei și va dubla salariile personalului medical „Ca șef de stat? Nu intră în atribuțiile sale deciziile de acest fel, e prerogativa Guvernului, a „tehnocratului” Chicu. Dacă acest cadou de natură electorală – cine ar avea dubii? - e din partea guvernării, anunțul trebuia să-l facă Zinaida Greceanâi și Pavel Filip, dar ei, probabil, nu erau la curent că Chicu, care se plânge că nu are cu ce acoperi enorma gaură crescândă, de peste 16 miliarde de lei, din buget, a găsit banii necesari. Sau nu i-a găsit? Să fie o minciună?- se întreabă Ziarul Național. Favorizat, pe de o parte, de complicitatea trădătoare a PD, iar, pe de cealaltă parte, de eterogenitatea opoziției și coarda lor morală, care n-a funcționat anul trecut, dar o excită cu iscusință unii „binevoitori” interesați anul acesta, lui Dodon nu i-a mers doar cu pandemia de la sfârșit de mandat și seceta, ambele lovind în economie, în bunăstarea și dispoziția oamenilor. În mod evident, providența nu e de partea actualului președinte care s-a vrut tătuc și a ridicat așteptările alegătorilor. „Dumnezeu nu vrea ca Dodon să fie președinte”, m-a asigurat un cetățean, care crede că aceasta e suficient ca alegătorii să-și dorească un alt tătuc. Impresia e că și opoziția mizează pe Cel de Sus. Se știe însă că „Dumnezeu îți dă, dar nu-ți bagă în traistă”, subliniază N. Negru.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Arena Națională
Meteo Chișinău
-1,76
Cer senin
Umiditate:86 %
Vint:2,06 m/s
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Fri
3
Arhivă Radio Chișinău