Zelenski: Ucraina va produce un milion de drone în 2024, sprijinul UE și SUA va continua

  • 20 Decembrie 2023 10:29
Zelenski: Ucraina va produce un milion de drone în 2024, sprijinul UE și SUA va continua

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că armata din statul vecin a propus să mobilizeze încă 450.000 - 500.000 de ucraineni în forțele armate, într-o măsură dramatică în cadrul războiului Ucrainei cu Rusia, relatează Agerpres. El a mai adăugat că Ucraina va produce „un milion de drone" pentru armata sa în 2024, în contextul în care aceste aparate au un rol crucial în războiul împotriva Rusiei.

Liderul ucrainean a declarat în cadrul conferinței sale de presă de la finalul anului că aceasta este o problemă "foarte delicată" pe care Armata și Guvernul o vor discuta înainte de a decide dacă să trimită propunerea Parlamentului. Zelenski a afirmat că dorește să primească mai multe argumente în favoarea mobilizării de noi persoane înainte să susțină o astfel de măsură. "Este un număr foarte important", a afirmat el.

Ucraina luptă împotriva Rusiei din februarie 2022. Ambele părți tratează numărul victimelor drept un secret de stat, dar oficialii americani estimează că sute de mii au fost uciși sau răniți.

Numărul militarilor ucraineni nu este cunoscut, dar s-a susținut în trecut că acesta este în jur de un milion.

Rusia și-a suplimentat Armata în timpul războiului și a transmis marți că intenționează să sporească numărul militarilor cu 1,5 milioane.

"Vom produce un milion de drone anul viitor", a mai declarat el în cadrul conferinței sale de presă anuale. Potrivit unor oficiali ucraineni, forțele ucrainene au nevoie de 100.000 până la 120.000 de drone de diferite tipuri pe lună pentru a face față armatei ruse.

Președintele ucrainean a respins, de asemenea, orice posibilitate de negocieri cu o Rusie "arogantă", în pofida dificultăților armatei ucrainene pe front și a presiunii crescute din partea trupelor Moscovei.

El a avertizat că "nimeni" nu poate anticipa data încheierii războiului cu Rusia, dând asigurări totodată, în pofida semnelor de scădere a sprijinului occidental, că Statele Unite nu vor "trăda" Ucraina.

"Nu voi da cifre, dar mai multe sisteme Patriot vor fi trimise în Ucraina pentru a ne apăra țara în timpul iernii", a mai declarat Zelenski.

El și-a declarat convingerea că ajutorul financiar al SUA și Europei va continua.

"Lucrăm foarte intens în acest sens și sunt sigur că Statele Unite nu ne vor trăda", a subliniat președintele ucrainean, adăugând că se așteaptă și ca UE să aprobe în scurt timp un pachet de ajutor de 50 de miliarde de euro.

Zelenski a mai spus între altele că "nimeni" nu poate spune cu certitudine când se va încheia războiul cu Rusia, menționând că "nici măcar persoanele respectate, comandanții noștri sau partenerii noștri occidentali, care spun că războiul va dura ani la rând, nu știu acest lucru"

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
16,07
Cer senin
Umiditate:38 %
Vint:5,66 m/s
Sun
14
Mon
17
Tue
19
Wed
14
Thu
11
Arhivă Radio Chișinău