Zelenski semnează un decret care exclude orice negociere cu Putin. Reacția Moscovei

  • 04 Octombrie 2022 15:41
Zelenski semnează un decret care exclude orice negociere cu Putin. Reacția Moscovei

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat marți un decret care declară în mod oficial ca „imposibilă” perspectiva oricăror negocieri între Kiev și liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, dar lasă ușa deschisă pentru discuții cu Rusia, transmite Reuters.

Potrivit Agerpres, decretul oficializează comentariile făcute vineri de Zelenski după ce președintele rus a proclamat drept parte a Rusiei patru regiuni ucrainene ocupate, în ceea ce Kievul și Occidentul au spus că este o farsă ilegitimă. „El (Putin) nu știe ce sunt demnitatea și onestitatea. Prin urmare, suntem dispuși la un dialog cu Rusia, dar cu un alt președinte ale Rusiei”, a spus Zelenski vineri.

În replică, adresându-se vineri reporterilor, purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a spus că „operațiunea militară specială” în Ucraina nu se va încheia dacă Kievul exclude discuțiile, adăugând că „este nevoie de două părți pentru a negocia”. 

„Fie vom aștepta ca actualul președinte să-și schimbe poziția, fie așteptăm ca următorul președinte să-și schimbe poziția în interesul poporului ucrainean”, a ținut să precizeze Dmitri Peskov, notează The Guardian. 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Fonograf cu Victor Buruiană
Meteo Chișinău
6,63
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:3,6 m/s
Sun
3
Mon
1
Tue
2
Wed
2
Thu
1
Arhivă Radio Chișinău