Zelenski s-a întâlnit la G7 cu Modi. A invitat India să se alăture formulei de pace ucrainene
-
20 Mai 2023 18:30
Președintele Volodimir Zelenski a invitat India să se alăture formulei de pace a Ucrainei, în timpul discuțiilor pe care le-a avut cu premierul țării, Narendra Modi, în marja summitului Grupului celor Șapte (G7), sâmbătă, în Japonia, relatează Agerpres.
Zelenski și Modi s-au întâlnit față în față la summitul G7 pentru prima dată de la debutul războiului în Ucraina, ocazie cu care au discutat despre nevoile autorităților ucrainene privind deminarea teritoriului sau necesitatea spitalelor mobile, a dezvăluit președintele ucrainean pe contul de Telegram.
Summitul G7 îi oferă lui Zelenski oportunitatea de a se întâlni cu națiunile membre care susțin deja Ucraina, precum Canada, Franța, Germania, Italia, Japonia, Regatul Unit și Statele Unite, pe care poate să pună presiune să sprijine în continuare Kievul.
Totodată, evenimentul îi oferă lui Zelenski șansa de a căuta sprijin pentru viziunea sa de pace în liderii unor națiuni participante, țări care până acum nu s-au alăturat Occidentului privind sancțiunile aplicate Moscovei, cum ar fi India, și care au refuzat să condamne Rusia la ONU. Din punct de vedere istoric, India este un cumpărător important de armament rusesc și are legături de lungă durată cu Moscova.
De asemenea, a intensificat achizițiile de energie rusă, oferind o linie economică cheie liderului Vladimir Putin, chiar dacă Occidentul aplică controale ample asupra acestei surse cheie de venituri. Câștigarea sprijinului din partea unor lideri precum Modi ar putea fi unul dintre motivele pentru care Zelenski participă la G7, au spus analiștii, potrivit CNN. Alte țări participante la summit sunt Indonezia, Australia, Brazilia, Coreea și Vietnam. Prezența lui Zelenski la summit-ul Grupului celor Șapte, într-un oraș care a fost primul care a suferit un atac nuclear, scoate în evidență îngrijorările guvernelor occidentale cu privire la amenințarea nucleară reprezentată de Rusia.
Summitul de la Hiroshima are loc în timp ce membrii G7 se confruntă cu provocările imense pe care Rusia le ridică prin invazia din Ucraina și cu tensiunile cu China, în special cu privire la Taiwan. Sosirea sa vine după ce membrii G7 au avertizat că țările care încearcă să folosească comerțul ca armă se vor confrunta cu „consecințe”, trimițând Chinei un semnal puternic cu privire la practicile despre care Washingtonul a spuns de mult că reprezintă bullying economic, scrie News.ro.
Oficialii francezi și europeni au spus că este esențial ca Zelenski să vină personal mai întâi la Liga Arabă, iar acum la G7, la care participă membri ai Sudului Global, pentru a sublinia viziunea Ucrainei ca victimă a unui atac al Rusiei și modul în care vede un acord de pace în viitor. „Trebuie să folosim toate mijloacele pentru a lega statele nealiniate de cauza apărării suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei”, a declarat reporterilor un oficial prezidențial francez.
Zelenski va avea întâlniri bilaterale cu liderii G7, dar în mod semnificativ cu liderii Indiei și Braziliei, două țări care nu s-au distanțat de Moscova. El urmează să aibă duminică o sesiune cu G7, înainte de o sesiune mai amplă cu participanții la Sudul Global.