Zelenski a anunțat demisia șefului său de cabinet, după perchezițiile care l-au vizat în „cel mai mare scandal de corupție din Ucraina”

  • 28 Noiembrie 2025 18:22
Zelenski a anunțat demisia șefului său de cabinet, după perchezițiile care l-au vizat în „cel mai mare scandal de corupție din Ucraina”
Sursa foto: Profimedia Images

Andrii Iermak a demisionat din poziția de șef al cabinetului prezidențial ucrainean, potrivit anunțului făcut de Volodimir Zelenski, vineri, la mai multe ore după ce a ieșit la iveală că acesta este vizat de percheziții, relatează The Kyiv Independent.

Biroul Național Anticorupție (NABU) din Ucraina a efectuat, astăzi, mai multe percheziții în locuința lui Iermak, în ceea ce publicația citată a numit „cel mai mare scandal de corupție din Ucraina”.

În această lună, cele două structuri anticorupție ale Ucrainei, NABU și SAPO, au dezvăluit o anchetă amplă referitoare o presupusă schemă de mită, în valoare de 100 de milioane de dolari, la compania de stat pentru energie atomică, Energoatom, în care au fost implicați foști înalți funcționari și fostul partener de afaceri al lui Zelenski, Timur Mindich, indicat de procurori drept liderul grupului.

În 13 noiembrie, Gherman Galușcenko, fost ministru al energiei, a fost demis de la Ministerul justiției. Succesoarea sa de la Ministerul energiei, Svitala Grinciuk, a fost demisă și ea. Cei doi nu au fost puși sub acuzare în dosar.

Mindich a fugit din Ucraina înainte de a fi inculpat. Între timp, el a fost dat în urmărire.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
20,76
Cer fragmentat
Umiditate:51 %
Vint:4,45 m/s
Tue
22
Wed
21
Thu
17
Fri
19
Sat
23
Arhivă Radio Chișinău