Zeci de zboruri au fost anulate la un aeroport din Germania, după apariția unor drone în spațiul aerian

  • 03 Octombrie 08:34
Zeci de zboruri au fost anulate la un aeroport din Germania, după apariția unor drone în spațiul aerian

Aeroportul din Munchen, Germania, a anulat zeci de zboruri după ce au fost observate drone în apropierea spațiului său aerian, scrie BBC, citat de News.ro.

Cel puțin 17 zboruri au rămas la sol la Munchen, afectând aproape 3.000 de pasageri, scrie sursa citată

Aeroportul din Munchen a anunțat că a redirecționat alte 15 zboruri în orașe aflate în apropiere.

Nu s-a confirmat deocamdată de unde au venit dronele. În ultimele săptămâni, mai multe aeroporturi din Europa s-au închis din cauza unor drone neidentificate.

Aeroportul din Munchen a alertat autoritățile după ce au fost detectate dronele.

Zborurile care urmau să decoleze de la Munchen au fost „suspendate”, a transmis aeroportul.

Controlorii de trafic aerian au redirecționat zborurile care urmau să aterizeze la Munchen către Stuttgart, Nurnberg, Viena și Frankfurt.

Întrucât era întuneric, nu a fost confirmtă vreo informație privind tipul, dimensiunea sau originile dronelor, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Federale Stefan Bayer pentru ziarul Bild. Dronele au fost observate pentru prima dată la ora locală 21.30 (19:30 GMT) și apoi din nou, o oră mai târziu, a afirmat Poliția.

BBC a contactat Poliția de stat din Bavaria și Poliția Federală din Germania.

Recent, observarea de drone în Uniunea Europeană a dus la convocarea unui summit al liderilor la Copenhaga, în această săptămână.

20 de drone rusești au intrat în Polonia, iar avioane  MiG-31 rusești au intrat în spațiul aerian estonian, în cadrul unor incidente recente, separate.

Aeroporturile din Copenhaga și Oslo au fost obligate să se închidă după ce drone neidentificate au fost observate în apropiere de spațiul aerian al aeroporturilor și militar.

Rusia a negat orice implicare, în timp ce autoritățile daneze afirmă că nu există nicio dovadă că Moscova a fost implicată.

La un summit desfășurat joi în stațiunea Soci de la Marea Neagră, președintele rus Vladimir Putin a râs de sugestiile că el a ordonat trimiterea de drone în Danemarca.

Nu o să o mai fac. Nu o să o mai fac – nici în Franța sau Danemarca sau Copenhaga”, a spus Putin.

Mii de pasageri au fost blocați în aeroportul din Munchen peste noapte.

„Au fost instalate paturi de campanie și au fost oferite pături, băuturi și gustări”, a afirmat aeroportul.

Orașul găzduiește în prezent festivalul anual Oktoberfest, programat să se încheie în 5 octombrie. Festivalul atrage peste 6 milioane de persoane pe an, potrivit site-ului oficial.

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
6,63
Cer acoperit de nori
Umiditate:83 %
Vint:5,66 m/s
Sat
12
Sun
12
Mon
11
Tue
12
Wed
10
Arhivă Radio Chișinău