Zeci de mii de persoane au protestat duminică în centrul Atenei împotriva acordului privind noul nume al Macedoniei

  • 21 Ianuarie 2019 08:19
Zeci de mii de persoane au protestat duminică în centrul Atenei împotriva acordului privind noul nume al Macedoniei

Zeci de mii de persoane au protestat duminică în centrul Atenei împotriva acordului privind noul nume al Macedoniei, pe care parlamentul elen ar urma să îl ratifice la sfârșitul săptămânii viitoare, relatează AFP.

Numeroși locuitori, în special cei din provincia de nord a Greciei care poartă același nume ca țara vecină, spun că denumirea 'Macedonia' nu aparține decât patrimoniului istoric grec. Protestele au fost organizate de un așa numit "comitet de luptă pentru elenisumul Macedoniei".  Oficial, partidele de dreapta și socialiștii, care formează opoziția și care sunt împotriva acordului nu participă la această manifestație, dar au precizat că fiecare membru are libertatea să ia parte în nume personal.  

Premierul Alexis Tsipras a declarat că fiecare cetățean are dreptul să protesteze pașnic, dar că trebuie să se abțină de la manifestații sau de la sloganuri ale urii.

Acordul privind noul nume al Macedoniei, semnat între Atena și Skopje în iunie anul trecut, urmărește să pună capăt unui litigiu de aproape 30 de ani între cele două țări vecine prin redenumirea Macedoniei în 'Republica Macedonia de Nord'.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Lumina cuvântului * Muzică
Meteo Chișinău
13,85
Cer senin
Umiditate:55 %
Vint:4,63 m/s
Mon
10
Tue
9
Wed
11
Thu
13
Fri
13
Arhivă Radio Chișinău