Zeci de lideri politici se adună în Elveția pentru elaborarea „Planului Marshall” care să ducă la reconstrucția Ucrainei

  • 04 Iulie 2022 10:39
Zeci de lideri politici se adună în Elveția pentru elaborarea „Planului Marshall” care să ducă la reconstrucția Ucrainei

Lideri din zeci de țări, organizații internaționale, instituții financiare și sectorul privat sunt pregătiți să se adune luni, în Elveția, pentru a elabora un „Plan Marshall” pentru a reconstrui Ucraina devastată de război. Guvernul Ucrainei urmează să își prezinte, în premieră, prioritățile pentru reconstrucția țării după războiul cu Rusia, la o reuniune cu reprezentanții a circa 40 de state donatoare, în orașul elvețian Lugano, transmite agenția germană de presă DPA.

Pentru finanțarea reconstrucției infrastructurii ucrainene distruse vor fi necesare sute de miliarde de euro, notează Agerpres.

O declarație la finalul conferinței va consemna cele mai importante principii ale proiectului.

Printre cei care vor fi prezenți la Lugano se numără vicepremierul Ucrainei, Denis Șmihal, precum și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski li se va adresa participanților prin videoconferință, de la Kiev.

În weekend, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că reconstrucția Ucrainei, „în sensul amplu al cuvântului”, va fi „cel mai mare proiect economic în Europa” și va pune noi baze pentru o Ucraină „sigură și modernă”.

„Ucraina este o țară uriașă, au fost multe distrugeri. Planificarea și coordonarea reconstrucției trebuie să înceapă cât mai curând", a declarat agenției dpa șeful departamentului extern al Băncii Europene de Investiții (EIB), Markus Berndt.

Ucraina are nevoie de ajutor urgent pentru asigurarea serviciilor de bază, cum ar fi alimentarea cu apă potabilă, canalizarea, eliminarea deșeului, energia și accesul la internet, în vederea stabilizării macroeconomice, a mai explicat acesta.

„Avem nevoie de investiții, altfel economia se va prăbuși complet și vom rămâne fără cel mai important pilon pentru reconstrucție", a mai spus oficialul Băncii Europene de Investiții. „Desigur, o alimentare cu apă poate fi distrusă din nou pe timp de război. Dar dacă nu ne asigurăm că orașele pot funcționa din nou și oamenii pot trăi în ele, costurile pe termen lung vor fi mult mai ridicate decât dacă finanțăm de două ori o alimentare cu apă”, a mai spus Markus Berndt.

Reformarea statului ucrainean este o condiție pentru orice plan de reconstrucție

Se estimează că peste 120.000 de case din Ucraina au fost distruse în timpul invaziei ruse, creând nevoia de miliarde de venituri pentru a restabili țara din punct de vedere economic și a face din ea o economie cu fața europeană.

Preocupările persistente cu privire la corupția pe scară largă din Ucraina evidențiază faptul că reformele importante rămân în centrul atenției și vor fi o condiție pentru orice plan de redresare.

Conferința de la Lugano nu este o conferință de angajamente clare, ci va încerca, în schimb, să stabilească principiile și prioritățile pentru un proces de reconstrucție care va începe chiar dacă războiul Rusiei în Ucraina continuă să provoace pagube, potrivit AFP, citat de The Guardian.

În practică, amploarea reconstrucției va depinde de rezultatul și durata războiului și dacă estul Ucrainei, unde au avut loc până acum cele mai mari pagube, va revenit sub controlul Kievului sau va rămâne în mâinile Rusiei.

Costul războiului este estimat la 1 triliard de dolari dacă durează până la sfârșitul anului. Fondul Monetar Internațional a estimat decalajul balanței de plăți a Ucrainei până în iunie la aproximativ 14,3 miliarde de euro (15 miliarde de dolari).

Unul dintre obiectivele conferinței va fi acela de a schița o viziune a unei economii ucrainene cu aspirații europene, oferind specializări în sectoarele agriculturii, energiei regenerabile și tehnologiei.

Una dintre cele mai sensibile probleme va fi un program de dezoligarhizare și modul de a consolida instituțiike anticorupție puternice, într-un moment în care sunt probabile fluxuri mari de bani din SUA și Europa.

Ambasadorul Ucrainei în Elveția, Artem Rybchenko, a declarat înaintea conferinței că va contribui la crearea „foii de parcurs” pentru redresarea țării sale.

Școala de Economie din Kiev (KSE) a estimat daunele cauzate până acum clădirilor și infrastructurii la aproape 104 de miliarde de dolari.

Se estimează că cel puțin 45 de milioane de metri pătrați de locuințe, 256 de întreprinderi, 656 de instituții medicale și 1.177 de instituții de învățământ au fost avariate, distruse sau confiscate, în timp ce economia Ucrainei a suferit deja pierderi de până la 600 de miliarde de dolari.

Marea Britanie va sprijini reconstrucția Ucrainei

Ministrul britanic de externe, Liz Truss, va prezenta luni un vast plan de sprijin pentru a ajuta Ucraina pe termen lung și a participa la reconstrucția țării odată ce războiul cu Rusia se va termina.

În cursul Conferinței pentru Reconstrucția Ucrainei de la Lugano, în Elveția, Liz Truss va prezenta planurile Marii Britanii pentru a sprijini țara pe termen scurt, prin ajutor umanitar, dar și pe termen mai lung pentru a relansa economia ucraineană prin furnizarea de expertiză financiară și economică britanică, a comunicat ministerul. Londra va sprijini în special reconstrucția orașului și a regiunii Kiev, la cererea președintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, a precizat Ministerul britanic de Externe. 

Marea Britanie intenționează, de asemenea, să colaboreze cu Kievul și aliații săi pentru a găzdui conferința pentru relansarea Ucrainei în 2023 și va deschide un birou la Londra pentru a ajuta la coordonarea acestor eforturi.

„Redresarea Ucrainei după războiul de agresiune al Rusiei va fi un simbol al puterii democrației asupra autocrației. Acest lucru îi va arăta lui Putin ca încercările sale de a distruge Ucraina au avut ca rezultat doar o națiune mai puternică, mai prosperă și mai unită”, a declarat șefa diplomației britanice înaintea conferinței. „Am fost în frunte în ceea ce privește susținerea Ucrainei în timpul războiului și vom continua să fim în frunte în sprijinirea planului de reconstrucție și dezvoltare al guvernului ucrainean", a mai spus aceasta.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri* Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
-5,76
Cer senin
Umiditate:68 %
Vint:3,09 m/s
Sun
2
Mon
3
Tue
8
Wed
7
Thu
6
Arhivă Radio Chișinău