Zeci de hectare de culturi afectate de ploile torențiale

  • 12 Iulie 2021 15:22
Zeci de hectare de culturi afectate de ploile torențiale

Salvatorii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au intervenit pentru a efectua lucrări de evacuare a apelor de pe mai multe terenuri agricole afectate în urma condițiilor meteorologice nefavorabile. 

Potrivit datelor înregistrate, în urma ploilor torențiale, în localitatea Chircăiești au fost inundate 45 ha de grâu și 20 ha de floarea soarelui. Lucrările de evacuare a apelor au avut loc și în satul Plop-Știubei unde precipitațiile abundente au afectat 22 ha de floarea soarelui și 12 ha de porumb.

De intervenția IGSU la pomparea apei a fost nevoie și în satul Valea Verde. Totodată, cu scopul prevenirii inundării terenurilor agricole adiacente, în timpul lucrărilor de pompare, angajații IGSU au monitorizat nivelul apei în canalele de drenaj care s-a ridicat semnificativ în urma ploilor.

Comisiile teritoriale pentru situații excepționale continuă să lucreze la fața locului pentru a stabili prejudiciile înregistrate.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnal Chișinău
Meteo Chișinău
20,24
Cer senin
Umiditate:34 %
Vint:2,57 m/s
Sat
15
Sun
13
Mon
11
Tue
10
Wed
14
Arhivă Radio Chișinău