Zeci de gospodării au fost inundate în urma ploilor

  • 15 Mai 2017 08:54
Zeci de gospodării au fost inundate în urma ploilor

Ploile de sâmbătă și duminică au făcut prăpăd în 60 de gospodării din raioanele Cimișlia, Anenii Noi, Hâncești și municipiul Chișinău. Oamenii au avut nevoie de ajutorul salvatorilor pentru a pompa apa din subsoluri, din ogrăzi și chiar din locuințe.

Totodată, ca urmare a condițiilor meteo, adiministrația ÎS „Calea Ferată a Moldovei” a anunțat că sistează pe parcursul zilei de duminică circulația curselor feroviare locale, transmite IPN.

În legătură cu condițiile meteo, duminică dimineață la Guvern a fost convocată de urgență Comisia pentru situații excepționale. Potrivit informației prezentate de Serviciul Protecției Civile și Situațiilor Excepționale, ploile abundente au afectat mai multe localități din țară, cel mai mult au avut de suferit raioanele Anenii Noi, Ialoveni, Cimișlia și municipiul Chișinău. Echipele de intervenție au reușit să deblocheze căile de acces către toate localitățile afectate, iar persoane rănite sau decedate n-au fost înregistrate.

În același timp, din cauza condițiilor meteo nefaste, opt localități din raioanele Nisporeni, Strășeni, Anenii Noi, Căușeni, Taraclia și UTA Găgăuzia au fost deconectate parțial de la energie electrică. Conform ultimelor informații, localitățile au fost reconectate la curent electric.

În context, premierul Pavel Filip a cerut Ministerului Economiei să solicite furnizorilor de energie electrică informații despre capacitățile de intervenție a acestora în situații de criză. „Vreau să înțeleg foarte clar câte echipe de intervenție sunt, pentru că situații de criză se mai întâmplă. Vreau să se intervină prompt, dacă nu sunt suficiente forțele proprii, atunci ei trebuie să ne asigure că au contracte cu servicii specializate și pot interveni în caz de calamități naturale”, a declarat Pavel Filip, citat într-un comunicat de presă remis de executiv.

De asemenea, ploile au afectat și circulația pe căile ferate. În seara zilei de sâmbătă, trenul pe cursa Chișinău – Moscova a fost blocat în apropierea satului Bulboaca, Anenii Noi. În acest caz autoritățile au intervenit pentru a evacua pasagerii, aceștia au fost transportați cu autobuzul la Chișinău, iar în dimineața zilei de duminică pasagerii care mergeau cu trenul spre Moscova au fost aduși cu autocarul la Bulboaca, de unde cursa respectivă a fost efectuată.

Reprezentanții Ministerului Transportului și Infrastructurii Drumurilor au menționat că după efectuarea verificărilor necesare, duminică, începând cu ora 13.00, circulația pe căile ferate va fi efectuată conform orarului. La rândul său, reprezentații Ministerului Mediului au remarcat că, cel mai mult au fost afectate regiunile de sud și centru ale Republicii Moldova. Totuși, situația este sub control, digurile n-au cedat, iar râurile mari, lacurile de acumulare și bazinele n-au ieșit din albie.

În cadrul ședinței, oficialii au discutat și despre consecințele ploilor abundente pentru culturile agricole. Pavel Filip a solicitat Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare să evalueze toate pagubele provocate de intemperia din aprilie a.c. și de ploile recente pentru a identifica necesitățile de intervenție cu ajutoare.

Salvatorii îndeamnă cetățenii să nu iasă din locuințe în caz de averse și să apeleze de urgență serviciul 901 în situații excepționale.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Confluențe Românești cu Radio România Internațional
Meteo Chișinău
9,4
Cer acoperit de nori
Umiditate:91 %
Vint:6,69 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Arhivă Radio Chișinău