Zeci de delfini salvați în largul Arabiei Saudite
-
26 Martie 2021 18:00
Peste 40 de delfini au fost salvați în nord-vestul Arabiei Saudite după ce au eșuat pe țărm din cauza "vânturilor puternice", a declarat vineri SPA, agenția oficială de presă a Regatului, informează AFP, potrivit Agerpres.
Delfinii au eșuat săptămâna aceasta la Khor al-Thuqba, pe malul Mării Roșii, "din cauza vânturilor puternice și a condițiilor meteorologice instabile", a precizat SPA, citând ziarul local Al- Madina.
"Peste 40 de delfini au fost salvați și șapte au murit", a adăugat agenția, menționând că mamiferele "au eșuat în apa puțin adâncă, ceea ce a făcut dificilă întoarcerea în mare".
Fotografiile arată delfini încercând să se întoarcă în apele mai adânci ale Mării Roșii și bărbați împingând cu mâinile animalele dinspre apa clară de culoare turcoaz spre zone cu apa mai adâncă.
Potrivit SPA, la operațiunea de salvare au participat angajați ai Ministerului Mediului, Apei și Agriculturii, personal din cadrul poliției de frontieră, municipalității și apărării civile, și "câțiva voluntari".