Zeci de absolvenți care vor să-și facă studiile în România au fost la Târgul Universităților de peste Prut

  • 04 Iulie 2019 13:49
Zeci de absolvenți care vor să-și facă studiile în România au fost la Târgul Universităților de peste Prut

Zeci de absolvenți care vor să-și facă studiile în România au fost prezenți astăzi în prima zi a Târgului Universităților de peste Prut, care se desfășoară astăzi și mâine în Gradina Publică Ștefan cel Mare și Sfânt din Chișinău. Anul acesta tinerii au putut să discute cu studenții, dar și cu profesorii universitari din 18 instituții superioare din 15 orașe printre care Craiova, București, Iași, Timișoara și Târgu-Mureș, relatează Radio Chișinău.

Anul acesta, la târgul universităților au venit mulți absolvenți, chiar dacă tinerii se informeze mai mult online. Mulți, însă, doresc să afle experiența de a fi student în România direct de la sursă, a explicat președinta Federației Tinerilor Români de Pretutindeni, Liuba Eremia:

 „Ca oraș anul acesta foarte căutat este Craiova, apoi București, Iași și Cluj, dar ca specializări, domeniul IT este foarte căutat spre deosebire de alți ani, apoi ca întotdeauna dreptul și economia sunt foarte solicitate” , a spus Eremia.

Președintele Asociației Studenților Basarabeni din Craiova, Nicu Certan, a specificat că anul acesta numărul tinerilor basarabeni interesați de studii în acest oraș este în creștere, iar ofertele sunt foarte avantajoase.

 „În primul, anul acesta avem foarte multe locuri pentru basarabeni și majoritatea sunt la buget cu bursă. Un alt criteriu foarte important este că Universitatea din Craiova oferă și burse de merit basarabenilor. Aceste burse nu se oferă în toate orașele”, a precizat Nicu Certan.

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași  este extrem de solicitată în fiecare an, iar cele mai întrebate sunt facultățile de drept și economie, a menționat Cristian Murafa, doctorand al acestei instituții de învățământ.

 „Anul trecut, de exemplu, au fost aproximativ 400 de locuri per universitate, dar s-au înscris peste 1700 de studenți basarabeni”, a menționat Murafa.

Evelina Susanu a venit la târg tocmai de la Căușeni pentru a afla informații despre studiile la facultățile de drept din România, iar Daniil Zabunov, absolvent al Liceului Gheorghe Asachi, este interesat de facultățile de automatică și calculatoare de peste Prut, pentru că sunt mai apreciate în afară:

 „Consider că studiile din România sunt mai avantajoase pentru că-mi vor oferi mai multe posibilități decât cele din R. Moldova. Optez pentru orașele Sibiu, Iași, Timișoara și București”, a spus Evelina Susanu.

 „Eu doresc să primesc un loc cu bursă la o universitate bună din România, de exemplu mă atrage Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca pentru că este foarte bună și din Iași nu este rea”, a spus Daniel Zabunov.

Târgul Universităților din România va mai putea fi vizitat  pe 6 iulie la  Bălți și pe 7 iulie la Cahul.

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică*Știri*Muzică
Meteo Chișinău
4,4
Ploaie moderată
Umiditate:85 %
Vint:6,69 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Arhivă Radio Chișinău