Zece persoane au primit refuz de intrare în R. Moldova în ultimele 24 de ore
-
23 Octombrie 2023 08:50
În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 62. 780 traversări, un număr mai mare fiind consemnat pe sensul de intrare în Republica Moldova – 32. 330 traversări persoane, transmite Poliția de Frontieră.
Mai multe traversări au fost ale cetățenilor străini – 35 714, iar traversările cetățenilor moldoveni au constituit 27 066.
Cea mai „activă” frontieră a fost cu România – 32 924 traversări, la granița moldo - ucraineană fiind semnalate 20 621 treceri și alte 9 235 traversări - frontiera aeriană.
Cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei rămân a fi:
PTF Leușeni – 12 021 traversări persoane;
PTF Aeroportul Internațional Chișinău - 9 235 traversări persoane;
PTF Sculeni - 9 464 traversări persoane;
PTF Otaci - 5 335 traversări persoane;
PTF Giurgiulești-Galați - 4 296 traversări persoane;
PTF comun Palanca - 3 437 traversări persoane;
PTF Cahul - 3 074 traversări persoane.
Cu referință la traversarea frontierei de către cetățenii Ucrainei, a fost consemnat un număr total de 16 297 treceri, dintre care 8 055 pe sensul de intrare în Moldova. Totodată, numărul de 2 937 au constituit trecerile minorilor ucraineni.
În ultimele 24 de ore, pe sensul de intrare în Republica Moldova s-a aplicat refuzul de autorizare a trecerii frontierei de stat pentru 10 persoane.
În 24 de ore, polițiștii de frontieră au înregistrat următoarele fapte:
- patru treceri ilegale ale frontierei de stat;
- cinci persoane au încălcat regimul punctelor de trecere și cel al zonei de frontieră;
- un document de călătorie falsificat;
- cinci persoane au încălcat termenul de ședere pe teritoriul R. Moldova;
- 25 de încălcări a regulilor de folosire a vinietei.