Zece copii și-au pierdut viața în accidentele care au avut loc în vacanța de vară. Recomandările poliției pentru părinți
-
19 August 2023 15:15
Pe parcursul lunilor iunie – iulie, pe teritoriul țării au fost înregistrate 214 incidente cu implicarea minorilor, care s-au soldat cu decesul a 10 copii, comunică MOLDPRES.
Potrivit poliției, în acest context, pentru prevenirea faptelor anti-sociale și a victimizării copiilor, oamenii legii vin cu recomandări pentru părinți:
- nu lăsați copilul să se joace nesupravegheat;
- fiți prudenți, nu lăsați la îndemâna copiilor arme, medicamente, chibrituri, diverse unelte de lucru sau alte obiecte periculoase;
- învățați copilul că are voie să plece doar cu permisiune și că trebuie să spună întotdeauna unde și cu cine pleacă;
- nu-l trimiteți singur la cumpărături;
- discutați cu copilul despre cum să reacționeze în situația în care se rătăcește, asigurați-vă că acesta cunoaște numele complet al părinților, numărul de telefon, precum și adresa domiciliului;
- amintiți-le mereu regulile de circulație și importanța respectării acestora.