Criza din 2008 a explodat în Statele Unite și multă lume își aduce aminte de bula imobiliară. Peste Ocean, imediat după izbucnirea crizei au urmat modificări de legislație în acest sector, notează Digi24.

Astăzi, după 10 ani de la căderea Lehman Brothers știm măsurile de pompier luate, dar nu știm încă efectele lor. Dacă nu cumva, la un moment dat acestea, ne vor exploda în față.

În urma intervenției băncilor centrale a fost stopată o spirală periculoasă, a fost scurtată perioada de recesiune și s-a reușit revenirea. Însă a fost o revenire într-un anormal.

Sunt economiști care remarcă, de fapt, că nimeni nu desface șampania. Pentru că lucrurile s-au așezat pe un plan și s-au reașezat pe un altul. Au fost rescrise inclusiv politicile administrative.

Republicanii au preluat controlul în Congres și la Casa Albă, iar America e condusă acum de un președinte ales exact pe fondul unui sentiment de divizare a societății. Și acesta a tot crescut, mulți încă mai cred că țara a fost vândută imediat după criză pentru a se reuși salvarea sistemului bancar.

Și acei mulți care cred acest lucru se gândesc la legislația gândită atunci, pe moment, pentru a evita colapsul întregului sistem bancar. Unul dintre senatorii republicani de la acea vreme spunea, imediat după ce a citit prevederile, că părerile lui sunt împărțite între „NU” și „CLAR, NU”.

Inițial, legea a fost respinsă, iar piețele s-au prăbușit. Abia la a doua încercare a trecut. Timp de un deceniu, ipoteza unei recesiuni prelungite și cea a recuperării obținute în urma unor astfel de planuri de salvare au coexistat în memoria colectivă.

Hank Paulson, fost șef al Trezoreriei SUA: Acum, când economia e puternică, acum e momentul pentru a repara aceste probleme. Și vorbesc despre unele probleme economice structurale serioase, pe care le-am identificat și înainte de criză, care au cauzat criza și care continuă să revină în atenție: această diferență de venituri nu s-a modificat de foarte mult.

Eforturile să fi fost direcționate greșit, pentru că în loc să te ocupi să repari, mai bine construiești ceva ce greu poate fi dărâmat vreodată. Pentru că și acum și atunci, capitalismul de piață e pe gheață subțire. Există experți care cred că piețele sunt, prin definiție, programate să aibă momente de cădere. Așa funcționează sistemul. Când cineva își asumă riscuri, altcineva îți asumă un risc și mai mare și tot așa. Iar când se prodfuce dereglmentarea, valurile sunt țși mai mari.

După criza subprime din Statele Unite, creditarea ipotecară a fost mai atent supravegheat. Dobânzile ipotecare sunt mai mari, tocmai pentru a descuraja excesul și asumarea unor riscuri inutile.

În practică, riscurile de neplată a ipotecilor nu mai sunt atât de mari ca în anii de dinainte de criză, dar asta nu înseamnă că ele nu există.

Creditele acordate în condiții riscante sunt asigurate de o agenție care încurajează deținerea unei proprietăți. De aici încolo, vulnerabilități pot apărea oricând.

Rezerva Federală e, prin definiție, un pompier de serviciu pentru sistemul bancar în vremuri de criză. Dar nu ar trebui să acționeze doar după izbucnirea incendiului.

În ultimii 10 ani s-a reușit stoparea hemoragiei. Dar când bandajul va fi dat la o parte, s-ar putea să fie surprize.

Privită din punct de vedere politic, problema cu planurile de salvare e că ele au fost croșetate doar pe termen scurt. Pentru a stopa răspândirea focului. Însă efectele secundare pot apărea în viitorul nu prea îndepărtat.

Iar viitorul nu prea îndepărtat înseamnă, în viziunea analiștilor de la JP Morgan, nici mai mult, nici mai puțin decât anul 2020. Strategii băncii au creionat un model pentru a putea estima momentul și severitatea următoarei crize financiare. Iar investitorii ar trebuie să știe că acel moment ar putea fi peste 2 ani.

Vestea bună este însă că șocul următoarei recesiuni ar putea fi resimțit mai ușor de față de recentele episoade. Căderea va fi mai lină.

Dar acum vin veștile proaste: reducerea lichiditatatii de pe piețele monetare e un fel de invitat nepoftit, un intrus. Adică, după atâția ani de bani ieftini, restrângerea de lichiditate va schimba regulile jocului, va redesena strategiile.

JP Morgan estimează că acțiunile de pe piața americană vor scădea cu 20 de procente, prețurile energiei vor urca cu 35%, iar cele ale metalelor de bază cu 29 la sută. De asemenea, datoriile guvernamentale din țările emergente vor urca cu aproape 2,8%.

Chiar dacă procentul nu pare de speriat la prima vedere, acțiunile din economiile aflate în curs de dezvoltare vor scădea cu 48%, așadar aproape la jumătate, iar monedele naționale ale acestor state se vor deprecia cu aproape 15% .

Valoarea activelor din emergente a scăzut oricum pe parcursul acestui an, ceea ce înseamnă că o eventuală cădere nu va fi atât de dureroasă.

Nu se prăbușesc de la înălțimi mari. Însă un deranj care va cuprinde și țările dezvoltate va însemna pentru economiile mai mici o boală lungă.