Zborul MH370: Un supervizor de trafic aerian dormea

  • 09 Martie 2015 13:29
Zborul MH370: Un supervizor de trafic aerian dormea

Un supervizor de la Centrul de control al traficului aerian din Kuala Lumpur dormea în timpul turei sale de serviciu la numai câteva ore după dispariția de pe sistemele radar a avionului ce efectua zborul MH370, în martie 2014, relatează Agerpres.

Transcriptul, publicat duminică în raportul preliminar de 558 de pagini publicat duminică de Ministerul Transporturilor malaezian cu privire la zborul MH370, îl citează pe un controlor de trafic aerian afirmând că va trebui să-l trezească pe supervizorul său pentru a accesa detaliile solicitate de compania Malaysia Airlines în vederea confirmării parametrilor de zbor la acel moment.

Experții Malaysia Airlines au solicitat detalii specifice cu privire la momentul exact la care ATCC avusese ultimul contact radio pozitiv cu avionul ce efectua zborul MH370. ATCC presupunea că aeronava urma să intre în spațiul aerian vietnamez, unde asigurarea legăturii radio cu avionul intra în responsabilitatea Centrul de control al traficului aerian din Ho Chi Minh.

Avionul ce efectua zborul MH370 între Kuala Lumpur și Beijing a dispărut de pe radare la 8 martie 2014, cu 12 membri ai echipajului și 227 de pasageri, dintre care două treimi erau cetățeni chinezi. La 29 ianuarie, Malaezia a anunțat oficial că această dispariție este un accident, dar că, în pofida operațiunilor internaționale de căutare extrem de ample, avionul rămâne de negăsit.

Nave maritime explorează de câteva luni fundul marin în sudul Oceanului Indian, folosind sonare sofisticate care au restrâns deja cu circa 40% 'zona prioritară de căutări' în partea cea mai septentrională a Oceanului Indian, pe circa 60.000 de kilometri pătrați. Cu excepția câtorva containere maritime, nimic nu a fost găsit încă în timpul acestei operațiuni conduse de Australia și programată să se încheie în mai.

Explicația cea mai credibilă avansată până în prezent de anchetatori este că o cădere bruscă a nivelului de oxigen în aparatul de zbor i-a făcut pe membrii echipajului și pe pasageri să-și piardă cunoștința. Avionul ar fi continuat să zboare pe pilot automat, până când, rămas fără combustibil, s-a prăbușit în mare.

Istoria aviației civile mai cunoaște un singur caz în care un avion ce transporta peste 100 de persoane a dispărut, soarta lui rămânând până acum necunoscută. Acest lucru s-a întâmplat în 1962, când un aparat de zbor al societății americane Flying Tiger Line, închiriat de armata americană, a dispărut între insula Guam și Filipine, cu 107 persoane la bord.A

Tags

Alte Noutati

LIVE: Piese pe alese
Meteo Chișinău
4,96
Cer fragmentat
Umiditate:61 %
Vint:9,77 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Arhivă Radio Chișinău