Zborul MH17: A fost difuzată o nouă înregistrare video
-
17 Iulie 2015 09:15
Australia s-a declarat 'dezgustată' vineri după ce a fost difuzată o nouă înregistrare care arată o pretinsă jefuire a efectelor pasagerilor zborului MH17, la exact un an de la doborârea Boeing-ului malaezian în estul Ucrainei, informează Agerpres.
Aeronava Boeing 777 de Malaysia Airlines a fost doborât la 17 iulie 20014 într-o zonă apropiată de linia frontului între forțele ucrainene și separatiștii proruși. În această tragedie și-au pierdut viața 298 de pasageri și membri ai echipajului, dintre care majoritatea erau cetățeni olandezi, plus alți 38 de rezidenți australieni sau din alte țări.
Publicația Daily Telegraph din Sydney, care a difuzat această înregistrare vineri, susține că aceasta ar fi fost realizată de separatiști din Donețk și că ar fi primit-o doar în această săptămână.
În imaginile filmate de un amator se văd oameni înarmați, în uniforme de camuflaj, printre rămășițe și trupuri, care deschid bagajele pasagerilor și ale echipajului pentru a 'sorta' conținutul lor la sol 'în căutarea unor obiecte de valoare', potrivit cotidianului australian.
'Este dezgustător să vizionezi această înregistrare (video)', care 'confirmă informațiile pe care noi le-am primit acum 12 luni și anume că zborul MH17 al Malaysia Airilines a fost doborât cu o rachetă sol-aer', afirmă ministrul australian de externe, Julia Bishop.
În imagini, potrivit Daily Telegraph, apare un bărbat purtând în jurul gâtului un ecuson cu însemnele autoproclamatei 'republici populare' Donețk.
Kievul și Occidentul suspectează rebelii proruși de doborârea aeronavei malaeziene cu o rachetă sol-aer BUK, care le-a fost furnizată de Rusia. Moscova neagă categoric orice implicare în această catastrofă, atribuind părții ucrainene responsabilitatea.
Premierul australian Tony Abbott a dezvelit vineri la Canberra o stelă în cadrul unei ceremonii comemorative la care au asistat 120 de rude ale victimelor.
'Astăzi ne amintim de morții noștri și le mulțumim celor care i-au adus acasă', a declarat șeful guvernului australian.
Într-o declarație radio anterioară, Tony Abbot a afirmat că înregistrarea video difuzată de Daily Telegraph atestă faptul că tragedia din estul Ucrainei 'nu a fost un accident'.
La scurt timp după tragedie, Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite a adoptat Rezoluția nr.2166 în care cere ca toți cei responsabili de catastrofă 'să fie trași la răspundere și ca toate statele să coopereze pe deplin'.
Malaysia, Olanda și alte țări au cerut crearea unui tribunal internațional sub egida ONU, dar această variantă a fost respinsă de Rusia, țară cu statut de membru permanent în Consiliul de Securitate și care dispune de drept de veto, calificând-o drept 'contraproductivă'.