Zborul cu avionul este cel mai rapid și mai ieftin mod de a „prăji” planeta
-
08 Octombrie 2016 04:35
Industria aviației a ajuns la un compromis care limitează emisiile de gaze cu efect de seră, iar din 2020, orice creștere a cantităților de dioxid de carbon va fi compensată prin activități precum plantarea copacilor, anunță BBC.
Întâlnirea din Montreal, la care au participat reprezentanți ai Organizației Aviației Civile Internaționale, vine într-un moment important pentru politicile de mediu, pe fondul acordului de la Paris care intenționează să reglementeze schimbările climatice, limitând încălzirea globală cu două grade Celsius.
De-a lungul ultimilor 20 de ani s-au mai făcut încercări pentru a include aviația și industria navală în acordurile climatice ale Organizației Națiunilor Unite (ONU), dar ambele sectoare au reușit să evite normele.
Așa-zisa înțelegere de la Montreal permite emisiilor de dioxid de carbon să crească până în 2020, dar apoi, acestea trebuie reduse. Acordul implică participarea voluntară, dar majoritatea statelor au acceptat să ia parte.
„Timp de mulți ani, Marea Britanie a insistat să abordeze problema emisiilor globale. Acum, 191 de țări au transmis un mesaj clar că aviația va contribui la combaterea schimbărilor climatice”, a susținut Lordul Ahmad, Ministrul Aviației din Marea Britanie.
Cercetătorii au aprobat inițiativa, dar au avertizat că planurile nu sunt prea eficiente. Nici activiștii de mediu nu au fost impresionați de rezultatele prezentate. „Supozițiile companiilor aeriene conform cărora zborul va fi de acum verde sunt un mit. Zborul cu avionul este cel mai rapid și mai ieftin mod de a prăji planeta, iar această înțelegere nu va reduce nici un pic cererea pentru combustibil”, susține Bill Hemmings, reprezentantul grupului Transport&Environment.
Cantitatea globală de emisii de pe urma aviației este echivalentă cu cea produsă în Germania și crește rapid.
Sursa: Mediafax