ZACS - Ziua așteptării căsătoriei sacre, spectacol marca Daniela Burlaca la Teatrul Geneza Art

  • 06 Noiembrie 2023 18:34
ZACS - Ziua așteptării căsătoriei sacre, spectacol marca Daniela Burlaca la Teatrul Geneza Art

La Teatrul ”Geneza Art” va avea loc marți, 7 noiembrie, la ora 19.00, spectacolul ”ZACS - Ziua așteptării căsătoriei sacre”, în regia Danielei Burlaca, relatează Moldpres.

Daniela Burlaca a menționat că „ZACS” este o comedie grotescă, cu situații diverse și pline de umor, despre o mireasă care așteaptă și un mire care nu vine, relatează sursa citată.

„ZACS” este o reflecție a societății anilor ‘90 cu reverberații în actualitate. Un spectru de relații clasice familiale, în care ne oglindim regăsindu-ne”, a precizat Daniela Burlaca. În spectacol sunt antrenați actorii Cristina Trînbaci, Nicu Țurcanu, Cristian Perepeliuc, Victoria Botnar, Mihai Bordian, Viorel Cozma, Iurie Gologan, Milissa – Alexandrina Gologan și Ilie Ștefanesa.

în aceeași zi, în cadrul Festivalului Internațional al Artelor Contemporane, BE FREE FEST 2023, Compania de Dans ”Editta Braun” din Salzburg, Austria, va oferi publicului spectacolul de dans HYDRÁOS de Editta Braun, iar Teatrul Național ”Mihai Eminescu” – spectacolul ”Domnișoara Iulia” de August Strindberg, în regia Luminiței Țâcu.

Miercuri, 8 noiembrie, la ora 18.30, la Teatrul Fără Nume, în cadrul Festivalului Internațional al Artelor Contemporane BE FREE FEST 2023, va avea loc un spectacol de muzică jazz cu genericul iSWINGmyWAY, susținut de muzicianul Misha Grossu. În aceeași zi, la 18.30, Teatrul Național ”Mihai Eminescu” readuce în scenă spectacolul ”Domnișoara Iulia” de August Strindberg, în regia Luminiței Țâcu.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
0,52
Cer fragmentat
Umiditate:40 %
Vint:5,14 m/s
Sat
-3
Sun
-3
Mon
-0
Tue
0
Wed
1

Ultimele știri

Deputatul Oazu Nantoi: Cea mai gravă problemă a lumii democratice actuale este că noua administrație de la Washington a pierdut capacitatea de a desluși răul de bine

Oficial al Ministerului Agriculturii: Lipsa de umiditate și eventualele înghețuri târzii de primăvară pot prezenta riscuri pentru culturile de toamnă

Deputatul Lilian Carp îl acuză pe Alexandr Stoianoglo că ar fi cerut ilegal grațierea a 5 persoane implicate în trafic de droguri, când se afla la conducerea Procuraturii Generale

LIVE | Conferință de presă susținută de Președintele Parlamentului Igor Grosu și eurodeputatul Siegfried Mureșan

Procuratura Anticorupție susține că Marina Tauber a părăsit R. Moldova pe 7 ianuarie și nu a mai revenit. „Judecătorii au respins măsurile preventive cerute de procurori”

Cum să îți monetizezi prezența online? Participă la TrendX și învață de la cei mai buni din industrie, într-un eveniment la care Radio Chișinău este partener media

DIALOG EUROPEAN | Ambasadorul Republicii Moldova în Israel, Alex Roitman: „Oficialii israelieni recunosc importanța geostrategică și geopolitică a țării noastre în Europa” (VIDEO)

Autoritățile din România au emis autorizația de mediu pentru proiectul de construcție a podului peste Prut, la punctul de trecere Leușeni - Albița

Premierul polonez Donald Tusk propune un plan în trei puncte pentru consolidarea Ucrainei și securitatea Europei

Secretarul CSS Stanislav Secrieru, vizită la București. Senatorul Titus Corlățean: „România rămâne puternic angajată în susținerea procesului de integrare europeană a Republicii Moldova”

Arhivă Radio Chișinău