Yampil, ursul care a supraviețuit miraculos invaziei ruse, și-a găsit un nou cămin / Video
-
12 Ianuarie 17:22
Yampil, un urs negru asiatic care a fost găsit abandonat într-o grădină zoologică din estul Ucrainei la 5 luni după începerea invaziei rusești, a ajuns vineri, 12 ianuarie, la noul său cămin permanent din Scoția, relatează Reuters, citat de hotnews.ro.
Numit după satul din regiunea Donețk în care a fost găsit, Yampil a fost unul dintre cele câteva animale care au supraviețuit la grădina zoologică care număra 200 de specimene înainte ca trupele ruse să intre în Ucraina în urmă cu aproape doi ani.
După ce a fost salvat, el a fost îngrijit de o organizație caritabilă belgiană înainte de a fi în cele din urmă adus la grădina zoologică Five Sisters aflată la 32 de kilometri vest de Edinburgh.
„Un proiectil explodase nu cu mult timp în urmă în apropierea cuștii sale când a fost găsit de voluntari iar el suferea de o concuzie. Era într-o stare îngrozitoare. Dacă mai treceau 5 zile nu am mai fi reușit să îl salvăm”, a declarat pentru Reuters Brian Curran, proprietarul grădinii zoologice care l-a luat în primire acum pe Yampil.
„Avem aici cea mai bună echipă care să îl îngrijească și să ajute să facă această tranziție pe cât de liniștită și calmă este posibil pentru el”, a adăugat Curran.
Pentru o perioadă de timp Yampil va fi ținut într-un țarc temporar la grădina zoologică, care în trecut a găzduit alți urși salvați, precum cei de la circ.