Wizz Air lansează NOI rute din Chișinău

  • 16 Iunie 2015 17:08
Wizz Air lansează NOI rute din Chișinău

Wizz Air lansează noi rute din Chișinău spre Bologna și spre Londra, biletele fiind disponibile din data de 16 iunie pentru zborurile ce vor fi operate din toamnă, a anunțat, marți, compania.

Potrivit sursei citate, zborurile din Chișinău spre aeroportul Bologna Guglielmo Marconi încep pe 30 septembrie și vor fi operate inițial miercurea și duminica, la prețuri ce pornesc de la 39,99 euro, iar zborurile din Chișinău spre Londra Luton vor demara pe 27 octombrie și vor avea loc marțea, joia și sâmbăta la tarife de la 49,99 euro.

Wizz Air oferă deja zboruri din capitala Moldovei spre Roma Ciampino, Veneția Treviso și Milano Bergamo.

'Suntem fericiți să vedem că, pe măsură ce tarifele scăzute Wizz Air devin din ce în ce mai populare, cererea pasagerilor pentru călătorii din și spre Chișinău este în creștere. Observăm mai multe tipuri de pasageri care profită de zborurile noastre dintre Moldova și Italia, inclusiv turiști și oameni care călătoresc în scop de afaceri, și ne bucurăm că luăm parte la dezvoltarea Moldovei ca destinație turistică. Londra are un potențial major pentru a oferi călători spre Moldova, în scop turistic sau de afaceri, dar și ca destinație. Considerăm aceste noi rute ca un semn de soliditate pentru Chișinău', a declarat purtătorul de cuvânt al Wizz Air, Daniel Carvalho.

Wizz Air este o companie aeriană low-cost din Europa Centrală și de Est, care operează o flotă de 60 de aeronave Airbus A320 de la 22 baze, pe 380 de rute care asigură legătura între 112 destinații din 38 de țări. La Wizz Air lucrează peste 2.200 de profesioniști în aviație, compania fiind alegerea unui număr de 16,5 milioane de pasageri în anul fiscal încheiat pe 31 martie 2015. Wizz Air este listată la London Stock Exchange.

Toate zborurile sunt operate cu aeronave Airbus A320 cu 180 de locuri, iar din noiembrie 2015 vor începe livrările pentru noile aeronave Airbus A321. 
Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
13,29
Cer senin
Umiditate:83 %
Vint:2,06 m/s
Tue
18
Wed
17
Thu
18
Fri
21
Sat
22
Arhivă Radio Chișinău