WikiLeaks are un nou redactor-șef în locul lui Julian Assange
-
27 Septembrie 2018 18:35
Platforma online WikiLeaks are un nou redactor-șef, după ce Julian Assange l-a numit pe islandezul Kristinn Hrafnsson la conducerea proiectului care face publice documente secrete, provenite din scurgeri de informații, a anunțat, marți, organizația pe Twitter, potrivit Mediafax.
Anunțul dat publicității de WikiLeaks arată că Assange l-a numit pe Hraffnsson în postul de redactor-șef ca urmare a perioadei de șase luni în care australianul care a fondat platforma nu a mai putut să comunice cu colegii săi decât prin intermediul avocaților. Hrafnsson este jurnalist de investigație și a fost purtător de cuvânt al platformei WikiLeaks între anii 2010 și 2016.
"Condamn tratamentul la care a fost supus Julian Assange în urma căruia s-a ajuns la noua mea funcție, dar îmi asum responsabilitatea de a asigura continuarea importantei munci bazate pe idealurile WikiLeaks", a comentat Kristinn Hrafnsson în anunțul publicat de platformă.
Julian Assange, originar din Australia, s-a refugiat în sediul Ambasadei Ecuadorului la Londra în iunie 2012, după ce autoritățile suedeze au cerut să fie extrădat.
Sursa: Mediafax