Povestea lui Mihai Potârniche începe în satul Păhărniceni, un loc pe care îl evocă cu emoție. Acolo a primit primul aparat foto, unul de tip „Smena”, cadou de la sora sa.

„Primul film l-am consumat fotografiind toată ograda părinților: câinii, cocoșii, mioarele. Era o poveste. La lumina roșie developam filmele și vedeam cum apare imaginea. Asta m-a impresionat enorm”, își amintește artistul.

Fascinația pentru imagine s-a născut și din contactul cu echipele de filmare care ajungeau frecvent în satul său.

„Ne uitam la cameramani, la actori, la luminile folosite la filmări. Mi s-a părut atât de romantică profesia aceasta, încât, probabil, de atunci mi-am dorit să lucrez cu imaginea”.

Mihai Potârniche se definește drept un autodidact. Totuși, după mai bine de jumătate de secol de activitate, artistul spune că procesul de învățare nu s-a încheiat niciodată.

„Mă simt foarte bine, fiindcă mă ocup de cel mai important lucru din viața mea, care îmi face plăcere. Da, sunt autodidact, dar învăț și astăzi. Trăim într-un ocean vizual, tehnologia se schimbă și eu nu vreau să rămân în urmă de progres”, mărturisește fotograful.

Din 1972, prin fața aparatului său au trecut sute de personalități. Fotograful evită să stabilească ierarhii, însă, recunoaște că unele întâlniri au rămas memorabile. Una dintre ele este cea cu soprana Maria Bieșu, în ziua în care artista a aflat că a devenit laureată a Premiului Lenin.

„Am mers dis-de-dimineață la ea acasă și i-am spus că este o zi legendară și trebuie fotografiată. Am realizat atunci o serie de imagini pe care le-am folosit mai târziu în albumele dedicate Mariei Bieșu”.

La fel de puternică a fost și întâlnirea cu Sofia Vicoveanca, în septembrie 1988, la primele sale concerte de la Chișinău.

„Sala era în picioare, iar pe stradă oamenii nu mai încăpeau. Era aceeași emoție, aceeași stare. După concert i-am făcut un album cu aproximativ 80 de fotografii și i l-am dăruit a doua zi. A rămas impresionată”, povestește Mihai Potârniche.

Printre episoadele relatate se află și experiența de la Jocurile Olimpice de la Moscova din 1980, unde a fotografiat-o pe gimnasta Nadia Comăneci.

„Am fost la doi metri de Nadia. Evoluase extraordinar, iar toată lumea aștepta afișarea notelor. Timp de 28 de minute s-a tergiversat decizia. Eu fotografiam reacțiile ei, ale antrenorilor și ale arbitrilor. Atunci am înțeles că nu era doar sport, era și politică”, spune fotograful.

Imaginile surprinse atunci au rămas nepublicate ani la rând și au fost valorificate abia după căderea regimului sovietic.

Despre secretul unui portret reușit, artistul spune că relația dintre fotograf și model este esențială. „Foarte mult depinde de omul din fața aparatului. Dacă există sinceritate și încredere, atunci fotografia se face aproape singură. Fotograful trebuie doar să surprindă clipa potrivită dintre sutele de expresii și mișcări”.

În 2025, Mihai Potârniche a lansat volumul „Cireșele amare de ACASĂ”, o carte în care fotografia se întâlnește cu literatura. „Nu am avut ambiția să mă fac scriitor, dar am simțit nevoia să adun aceste istorii. Toate întâmplările sunt reale, chiar dacă am inventat un personaj care le traversează pe toate”, explică autorul. Cartea abordează teme sensibile precum deportările, transformările societății basarabene și fenomenul migrației.

„Exodul are efecte dureroase: copii rămași acasă, părinți îmbătrâniți, familii destrămate. Dar există și un efect pozitiv. Cei plecați au învățat o altă cultură și au adus-o acasă. Într-un fel, au schimbat societatea noastră”.

La 75 de ani, Mihai Potârniche continuă să creeze și să planifice proiecte noi.

În august va urma expoziția „Drumul independenței”, un parcurs vizual al momentelor-cheie din istoria recentă a Republicii Moldova, de la Marea Adunare Națională din 1989 până la proclamarea independenței și evenimentele care au urmat.

Totodată, împreună cu fotograful Andrei Mardari, lucrează la un nou album dedicat parcursului european al Republicii Moldova.

„Imaginea este uneori mai puternică decât o mie de cuvinte. Noi încercăm să documentăm această perioadă, pentru că fotografia rămâne o mărturie pe care nimeni nu o mai poate rescrie”, a spus fotograful.

Pentru Mihai Potârniche, fotografia este o formă de memorie colectivă, iar fiecare imagine reprezintă o pagină din istoria unei comunități.

„Foarte important este cine se află în spatele aparatului. Fotografia poate fi și manipulată. De aceea contează gândurile, valorile și responsabilitatea celui care o face”, concluzionează artistul fotograf.