Washingtonul trimite Ucrainei muniție și echipamente de apărare antiaeriană
-
02 Iulie 2022 09:39
Pentagonul a anunțat vineri un nou ajutor militar destinat Ucrainei, în valoare de 820 de milioane de dolari format din rachete, obuze și echipamente de apărare aeriană pentru a face față armatei ruse în confruntările din sudul și estul țării, transmite AFP, potrivit Agerpres.
Acest al 14-lea set de echipamente include două sisteme antiaeriene, patru radare de contra-baterie, rachete pentru lansatoarele de rachete multiple americane Himars, recent sosite pe câmpul de luptă, și până la 150.000 de obuze de 155 mm.
Sistemele de apărare antiaeriană NASAMS, care pot lansa rachete sol-aer cu rază scurtă și medie de acțiune, sunt produse de compania americană Raytheon și de grupul norvegian Kongsberg. Operate de la distanță, acestea vor permite armatei ucrainene să lupte împotriva aviației ruse, inclusiv a dronelor, precum și a rachetelor de croazieră.
"Statele Unite continuă să colaboreze cu aliații și partenerii noștri pentru a oferi Ucrainei echipamentul necesar unui câmp de luptă în evoluție", a afirmat într-un comunicat Todd Breasseale, purtătorul de cuvânt al Pentagonului.
Acesta a subliniat "cooperarea Norvegiei pentru a permite livrarea istorică de către SUA a sistemelor moderne de apărare aeriană care vor ajuta Ucraina să se apere împotriva atacurilor aeriene brutale ale Rusiei".
Acest nou lot de echipamente, preluat din stocurile militare existente, crește suma totală a asistenței SUA pentru Kiev la 6,9 miliarde de dolari de la începutul invaziei ruse, pe 24 februarie.