Washingtonul a anunțat o nouă politică referitoare la atacurile informatice ale altor țări împotriva SUA
-
20 Iulie 2018 08:28
Departamentul Justiției de la Washington a anunțat joi o nouă politică referitoare la atacurile informatice ale altor țări împotriva Statelor Unite.
Pe viitor, publicul american va fi informat despre operațiuni cum a fost cea din 2016 a Rusiei împotriva Partidului Democrat, în timpul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale, transmite Reuters.
Până acum, autoritățile din SUA au fost reticente față de expunerea unor astfel de operațiuni străine, considerând că aducerea lor la cunoștința publicului ar putea fi considerată o modalitate de a influența electoratul.
Rod Rosenstein, adjunct al procurorului general al SUA, a explicat însă joi, la forumul de securitate de la Aspen, că avertizarea populației poate contribui la reducerea efectelor atacurilor și poate permite americanilor să ia decizii pe baza unor informații mai bune.
Săptămâna aceasta, după summitul americano-rus de luni de la Helsinki, președintele Donald Trump a fost criticat pentru că nu l-a acuzat public pe omologul său rus, Vladimir Putin, de amestecul în alegerile din 2016. Serviciile de informații din SUA afirmă că Rusia a folosit pirateria informatică și dezinformarea împotriva contracandidatei democrate a lui Trump, Hillary Clinton. Criticii politicii de a păstra secretul asupra unor astfel de operațiuni afirmă că și administrația condusă de fostul președinte Barack Obama putea face mai mult pentru avertizarea publicului.
La Aspen, directorul comunității americane a informațiilor, Dan Coats, a afirmat că amenințarea din partea Rusiei continuă și este omniprezentă înaintea alegerilor din noiembrie pentru Congresul Statelor Unite.