Vremea extremă a surprins Europa. Stratul de grindină a fost atât de gros în Franța că a putut fi adunat doar cu plugurile de zăpadă
-
30 Iunie 2021 13:30
Vreme extremă în Europa, unde vântul puternic, ploile torențiale și grindina au necesitat intervenții de amploare. Germania se confruntă cu inundații de proporții, iar în Franța stratul gros de grindină a putut fi îndepărtat doar cu plugurile de zăpadă, transmite DIGI24.ro.
Potrivit sursei citate, orașul german Stuttgart se confruntă cu inundații de proporții. Apa a pătruns la metrou și circulația a fost suspendată pe mai multe linii. O decizie similară a fost luată și în privința trenurilor regionale, după ce rafalele de 100 de kilometri pe oră au doborât copaci pe șine.
În unele zone din sud-vestul Germaniei, inundațiile și grindina de dimensiunea unei mingi de golf au făcut prăpăd. Pompierii au avut sute de intervenții.
Nord-estul Franței este sub avertizare meteo cod galben de furtuni.
Autoritățile au scos din garaje plugurile de zăpadă, singura modalitate pentru a îndepărta stratul gros de grindină.