Votul prin corespondență comentat în contradictoriu de către reprezentanții puterii și opoziției

  • 03 Aprilie 14:10
Votul prin corespondență comentat în contradictoriu de către reprezentanții puterii și opoziției

Recent Parlamentul a votat în primă lectură proiectul de lege care oferă unor categorii de alegători aflați peste hotare dreptul de a vota prin corespondență, alături de modalitatea tradițională de alegere cu prezență fizică la urna de vot. Inițiativa legislativă, care aparține Partidului Acțiune și Solidaritate majoritar în Parlament, a stârnit critici din partea opoziției parlamentare, inclusiv pentru faptul că oferă acest drept doar alegătorilor stabiliți în Canada și Statele Unite ale Americii. Decizia de a implementa votul prin corespondență a fost discutată astăzi, 3 aprilie, în cadrul unei dezbateri publice, organizate de Agenția de presă IPN.

Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate, Vitali Gavrouc, a menționat că necesitatea de a realiza proiectul pilot privind votul prin corespondență a fost una evidentă, această practică fiind implementată în peste 50 de state, inclusiv 13 din Uniunea Europeană. Totodată, deputatul i-a întrebat retoric pe criticii proiectului, ce pierde un cetățean în urma votului prin corespondență.

„Rep. Moldova trebuie să implementeze toate modalitățile de a lărgi categoriile de cetățeni care pot să beneficieze de drepturile lor constituționale și în cazul dat, votul prin corespondență este o soluție. Chiar am fi curioși să înțelegem ce pierd cetățenii în urma adoptării acestui proiect, în cazul în care toți care au putut să voteze în alegerile precedente rămân în aceleași drepturi și continue să aibă posibilitatea de a vota, doar că la acești cetățeni se mai adaugă și alții, care în nici o circumstanță anterioară nu au putut să-și exercite votul. Deci, pentru cetățenii noștri care sunt la distanțe mari – statul Rep. Moldova fizic nu poate organiza un proces electoral asemănător cu cel din Rep. Moldova din motive logistice, tehnice, dar și de ordin legal. De aceea, ceea ce poate să facă statul este să vină cu inițiative care să crească numărul cetățenilor care au dreptul la vot, asta este baza de la care am pornit – necesitatea”, spune Vitali Gavrouc.         

Deputatul din Fracțiunea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Grigore Novac, susține că se invocă necesitatea de a introduce votul prin corespondență, însă nu este clar de unde vine această necesitate.

Că-i bine că-i rău acest proiect de lege e o altă întrebare, dar diaspora întreabă de către cine s-a solicitat și dacă s-a solicitat, de ce nu toți au fost implicați în acest proces. Un proiect pilot în sine este un test electoral, ca să vedem cum funcționează un mecanism de alternativă. Nimeni nu neagă faptul ca să testăm, dar pericolul per ansamblu a acestui proiect pilot cu efecte juridice va fi atunci când vor apărea erori și astfel, scrutinul per ansamblu poate fi supus anulării și acum vine întrebarea: cine rămâne președintele Rep. Moldova mai departe? Răspunsul este Maia Sandu. Iată aici e pericolul. Iar dacă se dorește a fi testat pe bune un astfel de exercițiu - acesta trebuie să fie testat peste tot în afara țării, cetățenii noștri nu pot și nu trebuie să fie discriminați sub nicio formă”, a spus Grigore Novac.

Inițiativa Guvernării este salutabilă, dar în același timp, argumentele opoziției trebuie să fie examinate cu seriozitate, pentru că aceste argumente pot fi extrem de utile pentru îmbunătățirea proiectului de lege, precizează expertul permanent al proiectului, Igor Boțan.

Votul prin corespondență ar însemna că statul își asumă cheltuielile, pentru că prezența fizică la secțiile de votare, acolo unde distanțele sunt mari - sunt cheltuielile cetățeanului. Deci, nimeni nu este discriminat. Secțiile de votare se deschid oriunde, acolo unde există solicitări de un anumit număr și așa mai departe. Aproape o treime din cetățenii cu drept de vot sunt peste hotare și contribuția lor noi o știm, un miliard și jumătate în fiecare an remitențe, iar asta ajută mult economia, deci noi acești oameni nu-i putem lăsa”, a declarat Igor Boțan.         

Declarațiile au fost făcute în cadrul unei dezbateri publice organizată de Agenția de presă IPN, pe tema „Votul prin corespondență: pro și contra”, transmite Radio Chișinău

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
0,52
Cer senin
Umiditate:99 %
Vint:7,2 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Arhivă Radio Chișinău