Votat în prima lectură în Parlament | Serviciile publice vor fi prestate în mod prioritar la distanță
-
03 Decembrie 2021 13:35
Deputații au aprobat, în ședința de astăzi, proiectul de lege cu privire la serviciile publice, în prima lectură.
Potrivit lui Iurie Țurcanu, viceprim-ministru pentru Digitalizare, scopul documentului constă în crearea cadrului juridic pentru sistemul de prestare a serviciilor publice care să asigure accesibilitatea, calitatea și eficiența, dar și echilibrul între așteptările beneficiarilor și interesul public.
„Se urmărește anularea barierelor instituționale, dezvoltarea interacțiunii și cooperării între prestatorii de servicii publice de la nivelul central și cel local”, se precizează într-un comunicat al Serviciului de presă al Parlamentului.
Un element nou este diversificarea modalităților prin care poate fi obținut un serviciu public. Astfel, serviciile publice vor fi prestate în mod prioritar la distanță, fapt important în special pentru cetățenii aflați peste hotare, dar și în contextul pandemic.
Totodată, persoanele care nu au posibilitatea să acceseze serviciile în format electronic, vor putea apela la centrele multifuncționale din municipii și centre raionale.