Vot cu valoare simbolică pentru independența Cataloniei

  • 10 Noiembrie 2014 08:46
Vot cu valoare simbolică pentru independența Cataloniei

Aproximativ 80,7% dintre persoanele care au participat la votul simbolic asupra independenței organizat ieri în Catalonia s-au pronunțat în favoarea acesteia, potrivit rezultatelor provizorii date publicității de executivul catalan, citate de Agerpress.

Aceste rezultate difuzate după numărarea a 88,4% din buletine arată că un million 649 de mii  de persoane au votat de două ori 'da' la întrebările 'Vreți Catalonia să fie stat?', iar dacă da, 'Vreți să fie independent?', a anunțat un reprezenetat al  șefului executivului, care a precizat că peste două milioane de persoane au participat, în timp ce adversarii votului au atras atenția că boicotează scrutinul.

Procedura contestată de guvernul central și interzisă de justiție nu are efect juridic, dar, face imposibil dialogul dintre executivul de la Madrid și cel de la Barcelona. După exemplul referendumului de independență din Scoția, șeful guvernului catalan, Artur Mas, și-a asumat riscul de a organiza votarea, chiar dacă a fost interzisă de Tribunalul Constituțional.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Piese pe alese * Știri
Meteo Chișinău
31,65
Nori împrăștiați
Umiditate:43 %
Vint:5,19 m/s
Mon
25
Tue
24
Wed
20
Thu
20
Fri
21
Arhivă Radio Chișinău