Vot Brexit | Parlamentarii britanici încearcă să pună capăt haosului referitor la ieșirea din UE
-
27 Martie 2019 10:05
Parlamentarii britanici încearcă să găsească, astăzi, o soluție pentru Brexit. Ei vor lua parte la o serie de voturi indicative în care vor arată dacă există o majoritate parlamentară pentru vreuna dintre variantele propuse. Guvernul insistă, însă, în continuare, că nu poate garanta că va pune în aplicare opțiunea parlamentului, voturile de astazi neavând un caracter legal obligatoriu.
Soluția propusă de liderul laburist, Jeremy Corbyn, presupune menținerea în uniunea vamală și acces la piața unică, variante oarecum similare fiind propuse și de alți parlamentari. Partidul Laburist va susține, însă, și propunerea ca orice acord ce va prinde contur să fie supus unui referendum. Alți deputați vor renegocierea acordului de ieșire din Uniunea Europeană, deși Bruxelles-ul a subliniat că acest lucru nu este posibil, în timp ce alții cer să fie luată în calcul revocare articolului 50.
Parlamentarii vor dezbate, în această după amiază, variantele înaintate, urmând ca președintele Camerei să decidă care dintre ele vor fi supuse la vot. Însă atât premierul Theresa May cât și mai mulți membri ai Guvernului au subliniat că aceste voturi nu au caracter obligatoriu și nu pot garanta că executivul va pune în practică vreuna dintre opțiuni. Dacă așa vor sta lucrurile nu este exclus ca deputații să transforme în lege acea variantă care se bucură de sprijinul unei majorități.
Momentan însă aritmetică parlamentară arată că șansele unei majorități sunt reduse pentru oricare dintre variante. Pe de altă parte Theresa May se va întâlni astăzi cu deputații conservatori pentru a-i convinge să îi susțină acordul negociat cu Bruxelles-ul. Paradoxală, deși a fost respins de două ori, a treia oară ar putea avea șanse să treacă după ce mai mulți conservatori, adepți ai unui Brexit dur, au sugerat că mai degrabă votează acordul premierului decât să riște ca Brexitul să nu mai aibă loc. Unii dintre ei însă se pare că au mers mai departe și ar fi cerut ca Theresa May să își anunțe demisia în schimbul votului pentru acord.
sursa: rador