Volumul mijloacelor financiare alocate pentru Fondul Rutier în anul 2022 a fost majorat

  • 29 Septembrie 2022 18:37
Volumul mijloacelor financiare alocate pentru Fondul Rutier în anul 2022 a fost majorat

Guvernul a aprobat modificări la Programul privind repartizarea mijloacelor fondului rutier pentru drumurile publice naționale pe anul 2022. Acestea prevăd majorarea volumului mijloacelor financiare pentru fondul rutier cu 325, 5 mil lei, în prezent, valoarea acestuia constituind 1,8 mld lei. Totodată, s-a aprobat redistribuirea mijloacelor fondului pe anumite lucrări de întreținere a drumurilor naționale.

Astfel, pentru lucrările de întreținere a drumurilor publice naționale volumul mijloacelor financiare a crescut până la 235,5 mil lei. 

Pentru reconstrucția, reparația drumurilor publice naționale și a construcțiilor inginerești va fi alocată o sumă suplimentară de 75,2 mil lei, datorată insuficienței valorificării sumelor alocate inițial în programul menționat, și anume:

- micșorarea sumelor alocate, în contextul neasimilării valorilor anterioare, considerând perturbarea lanțurilor logistice de import a materialelor de construcție – 171, 8 mil lei;

- creșterea valorii contractelor, în contextul actualizării prețurilor la materialele de construcții – 97, 1 mil lei;

- includerea suplimentară, conform deciziei CSE, pentru obiectivul – drum de acces către podul Leova-Bumbăta, a sumei de 150 mil lei pe anul 2022.

De asemenea, pentru executarea lucrărilor de proiectare, evaluare a drumurilor și procurare a terenurilor suma a fost majorată cu 8,4 mil lei și cu 6,3 mil lei a crescut valoarea pentru procurarea utilajului și echipamentului.

Modificările operate vor contribui la utilizarea eficientă și în volum deplin a mijloacelor financiare alocate pentru Fondul rutier în anul 2022.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
0,24
Cer senin
Umiditate:80 %
Vint:1,03 m/s
Tue
1
Wed
1
Thu
3
Fri
5
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău