Atacuri reciproce între Rusia și Ucraina. 27.000 de gospodării, fără curent electric în Odesa. Un mort și trei răniți în Belgorod

  • 29 Octombrie 17:21
Atacuri reciproce între Rusia și Ucraina. 27.000 de gospodării, fără curent electric în Odesa. Un mort și trei răniți în Belgorod Atacuri reciproce cu drone Rusia-Ucraina. Sursa foto: Profimedia Images

Rusia a atacat din nou infrastructura critică, anunță autoritățile de la Kiev, care acuză Moscova de comiterea unei „noi crime de război”, conform AFP. În Odesa, atacuri rusești au avariat instalații electrice ucrainene, iar, de partea celaltă, în regiunea rusă Belgorod, o persoană a murit, iar trei au fost rănite în urma bombardamentelor, anunță Kyiv Independent.

Atacuri rusești au avariat instalații electrice ucrainene în Odesa, anunță autoritățile ucrainene. Loviturile inamice au privat de electricitate  aproape „26.900 de gospodării” și au cauzat pagube „importante”, susține operatorul privat DTEK, transmite Digi24

Ucraina a răspuns bombardamentelor masive cu atacuri cu drone și atacuri aeriene pe teritoriul rus.

Miercuri, guvernatorul regiunii ruse Belgorod, Viaceslav Gladkov, a anunțat cel puțin o persoană a fost ucisă, iar alte trei au fost rănite într-un atac ucrainean cu dronă în satul rus Șebekino, situat la frontiera cu Ucraina.

Ministerul rus al Apărării a revendicat miercuri cucerirea satului Vîșneve în regiunea ucraineană Dnipropetrovsk (din zona central-estică a țării).

Totodată, Grupul de Forțe din Estul Ucrainei a declarat marți, 28 octombrie, că trupele ruse au intrat în periferia orașului Mîrnohrad din regiunea Donețk, dar afirmația a fost infirmată a doua zi. Mîrnohrad, situat în districtul Pokrovsk, se învecinează la est cu orașul Pokrovsk, care a fost mult timp o țintă principală a ofensivei ruse în regiune.

Hryhorii Shapoval, purtătorul de cuvânt al departamentului de comunicare al Grupului de Forțe din Est, a declarat pentru presa ucraineană că trupele ruse se află la periferia orașului, unde au loc lupte de stradă.. Grupul de forțe din est a emis însă o declarație a doua zi, pe 29 octombrie, spunând că Shapoval s-a exprimat greșit în direct și se referea la Pokrovsk, nu la Mîrnohrad.

„Inamicul nu se află în Mîrnohrad. Situația din oraș și din împrejurimile sale este controlată în totalitate de forțele ucrainene”, se arată în declarație.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
12,74
Cer senin
Umiditate:51 %
Vint:3,09 m/s
Thu
11
Fri
13
Sat
11
Sun
13
Mon
14
Arhivă Radio Chișinău