Volumul consumului de gaze naturale în luna octombrie este cu circa 57% mai puțin în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut, anunță Moldovagaz

  • 11 Noiembrie 2022 13:42
Volumul consumului de gaze naturale în luna octombrie este cu circa 57% mai puțin în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut, anunță Moldovagaz

Volumul consumului de gaze naturale în luna octombrie curent a constituit 29,6 milioane de metri cubi, ceea ce este cu circa 57% mai puțin în comparație cu aceeași perioadă a anului 2021. Totodată, potrivit serviciului relații publice al SA „Moldovagaz”, fața de luna septembrie acest indicator a crescut cu 2,2 milioane de metri cubi sau cu 8 %.

Consumatorii casnici, pînă la data de 31 octombrie 2022, au plătit 99,1% din sumele facturate în anul curent, ceea ce este cu 0,1% mai puțin în comparație cu aceeași perioadă a anului 2021. În cazul consumatorilor non-casnici (persoanele juridice), ponderea transferurilor a fost de 99,0%, cu o creștere de 0,3 puncte procentuale. Întreprinderile din sectorul energetic și termic din țară au achitat facturile în proporție de 99,9%, ceea ce este cu 0,1 puncte procentuale mai mult comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

În perioada de referință de la rețeaua de distribuție a gazelor naturale au fost deconectate 753 unități de consum, datoriile posesorilor acestora fiind în mărime de circa 8,081 milioane lei. Totodată, față de 315 consumatori s-a aplicat condiția plății lunare preventive (avans) pe parcursul unui an, drept consecință a sistării anterioare a furnizării de gaze naturale pentru neachitarea în termen a contravalorii gazelor naturale consumate.

Conform datelor SA „Moldovagaz”, nivelul total de achitare a consumului de gaze naturale la data de 31 octombrie 2022 a atins cifra de 9,731 miliarde lei și acoperă 99,3% din volumul furnizat, se arată în comunicat.

Tags

Alte Noutati

LIVE: La minut
Meteo Chișinău
-3,76
Cer acoperit de nori
Umiditate:100 %
Vint:1,03 m/s
Wed
1
Thu
4
Fri
5
Sat
4
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău