Volodimir Zelenski și Oleksi Danilov promit un răspuns după atacurile asupra Odesei: "Șobolanul de la Kremlin trebuie să primească un răspuns pe măsură"

  • 23 Iulie 2023 13:10
Volodimir Zelenski și Oleksi Danilov promit un răspuns după atacurile asupra Odesei:

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat că teroriștii ruși vor avea parte de un răspuns în urma loviturilor cu rachete lansate împotriva orașelor pașnice ale Ucrainei, transmite Rador.

"Nu poate exista nicio justificare pentru răul rusesc. Ca întotdeauna, acest rău va pierde. Și, cu siguranță, va exista un răspuns pentru teroriștii ruși pentru (atacurile de la, n.r.) Odesa. Ei vor simți acest răspuns" - a remarcat Zelenski, într-un mesaj transmis duminică, după atacul masiv al rușilor asupra centrului orașului Odesa. 

Liderul ucrainean a remarcat că toate victimele atacului rusesc de noaptea trecută beneficiază de asistența medicală necesară. "Vom trece peste asta. Vom readuce pacea. Pentru aceasta, trebuie să învingem răul rusesc" - a adăugat președintele.

La rândul său, Secretarul Consiliului de Securitate și Apărare Națională de la Kiev, Oleksi Danilov, susține că Rusia bombardează Odesa pentru a "izola accesul Ucrainei la Marea Neagră și pentru a dicta propriile reguli în cazul coridorului cerealelor ucrainene".

Potrivit lui Danilov, Ucraina va răspunde în mod corespunzător atacurilor lansate de ruși. "Scopul principal al atacurilor cu rachete rusești asupra Odesei și a regiunii - încercarea de a izola complet accesul Ucrainei la Marea Neagră și, printr-un act de intimidare, de a preveni și neutraliza eforturile internaționale de reluare a culoarului cerealelor.

Conform planului Kremlinului, trebuie create condiții artificiale pentru amenințarea foametei, în primul rând pentru țările africane" - a transmis oficialul. În opinia sa, rușii se așteaptă ca, prin șantaj, să poată forța Occidentul să accepte un "ultimatum cerealier" din partea Kremlinului. Este vorba despre exportul de amoniac rusesc și despre ridicarea unei părți din numărul de sancțiuni impuse Rusiei. T

otodată, Danilov crede că Rusia dorește să distrugă infrastructura ucraineană care asigură funcționarea "culoarului cerealelor", pentru a face lumea dependentă de cerealele rusești și de logistica rușilor.

"Planul este de a îngenunchea lumea și de a transforma Rusia într-un unic furnizor de cereale. După eșecul ideii de 'superputere energetică', Putin vrea să devină un 'super imperiu al cerealelor'" - a adăugat Oleksi Danilov. Acesta a declarat că Ucraina cunoaște planurile Federației Ruse și va răspunde în mod corespunzător. Astfel, oficialul a făcut apel la comunitatea internațională să-i dea dictatorului rus un răspuns pe măsură.

"Lumea și Occidentul trebuie să dea dovadă de fermitate și inviolabilitate și să dea un răspuns demn șobolanului de la Kremlin, care ar trebui să constea în restabilirea deplină a funcționării culoarului ucrainean al cerealelor sub garanțiile securității internaționale" - a subliniat Oleksi Danilov.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ora de muzică cu Victor Buruiană
Meteo Chișinău
0,24
Cer senin
Umiditate:80 %
Vint:1,03 m/s
Tue
1
Wed
1
Thu
3
Fri
5
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău