Volodimir Zelenski continuă să vadă Ucraina pe drumul spre aderarea la NATO

  • 09 Aprilie 2023 09:30
Volodimir Zelenski continuă să vadă Ucraina pe drumul spre aderarea la NATO

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă, 8 aprilie, că încă își vede țara pe drumul spre aderarea la NATO, în pofida războiului de agresiune al Rusiei care nu dă semne că se va opri, după 13 luni de luptă, informează Agerpres.

Săptămâna aceasta s-a văzut o "mișcare bună în direcția NATO", prin noul ajutor militar din Occident și alte manifestări ale sprijinului internațional, a afimat președintele Zelenski în mesajul său video zilnic.

Volodimir Zelenski s-a referit la propunerea Lituaniei de a invita Ucraina să devină membru NATO la summitul alianței militare care va fi găzduit la Vilnius în luna iulie. Cu acest prilej, el a mulțumit Lituaniei.

Parlamentul țării baltice a decis săptămâna aceasta să solicite o invitație pentru ca Ucraina să se alăture alianței la summitul ce va avea loc în perioada 11 - 12 iulie.

Aspirația Ucrainei de a adera la NATO este adesea citată de Kremlin drept unul din motivele invaziei sale în februarie anul trecut.

În 2022, președintele Zelenski a făcut eforturi pentru o aderare accelerată la NATO sperând ca Ucraina să primească un tratament preferențial. Statele Unite și alți membri NATO, precum Germania, și-au exprimat însă rezerve cu privire la acest lucru, având în vedere că una din condițiile prealabile pentru aderare este neimplicarea în conflicte internaționale.

În mesajul său, Volodimir Zelenski a făcut apel la sprijin din partea țărilor care încă nu s-au distanțat clar de Rusia, spunând că ucrainenii luptă pentru valori universale care sunt importante pentru toate popoarele."Toată lumea prețuiește securitatea și protecția împotriva terorismului", a spus liderul de la Kiev. Rusia reprezintă "lagăre de concentrare, deportarea copiilor, violarea femeilor și incendierea orașelor", a mai spus președintele ucrainean. 

Amintim că legislativul (Seim) Lituaniei a adoptat, joi, o rezoluție pentru summitul de vară al NATO de la Vilnius, care conține o invitație oficială pentru Ucraina de a se alătura Alianței Nord-Atlantice. Documentul menționează că, la summitul NATO de la Vilnius, este necesar ca Ucraina să fie invitată să adere la NATO, iar semnarea protocoalelor de aderare și demararea procesului de ratificare să aibă loc atunci când condițiile o vor permite. Parlamentarii lituanieni consideră că un astfel de pas va reprezenta o decizie strategică a NATO vizând instaurarea păcii în Ucraina și în Europa. "Suntem împotriva zonelor gri de securitate, vrem să dovedim eroarea ideii conform căreia Rusia are drept de veto asupra aderării Ucrainei. Credem că Ucraina va contribui la securitatea noastră, va face NATO mai puternică" - a declarat Zygimantas Pavilionis, șeful Comisiei de afaceri externe din Parlamentul Lituaniei.

Rezoluția menționează, de asemenea, necesitatea de a consolida apărarea în regiunea baltică, de a crește numărul de trupe NATO la nivel de brigadă din Lituania și de a îmbunătăți apărarea antiaeriană a țării.
Summitul NATO va avea loc la Vilnius în perioada 11-12 iulie. Lituania va găzdui, în premieră, 40 de delegații din țările membre și parteneri ai Alianței. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colecția de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
5,52
Cer fragmentat
Umiditate:99 %
Vint:5,66 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
0
Thu
5
Arhivă Radio Chișinău