Volkswagen pregătește zece miliarde de dolari pentru procesele din SUA
-
21 Aprilie 2016 10:46
Volkswagen AG a acceptat să pună deoparte cel puțin zece miliarde de dolari pentru a rezolva plângerile civile din SUA, transmite Agerpres.
În septembrie 2015, Agenția pentru Protecția Mediului din SUA (EPA) a acuzat VW că a instalat un soft care permitea mașinilor să îndeplinească standardele referitoare la poluare în timpul testelor, dar nu și în timpul operațiunilor normale. VW a recunoscut că a utilizat softul care a permis ca nivelul emisiilor unui număr de 580.000 de vehicule diesel fabricate din 2009 să fie de 40 de ori mai ridicat decât cel permis, conform standardelor legale din SUA.
Departamentul Justiției din SUA a cerut VW, în ianuarie, despăgubiri de până la 46 miliarde de dolari, pentru încălcarea reglementărilor de mediu, iar compania germană se confruntă cu peste 50 de procese civile legate de depășirea nivelului emisiilor. Părțile au ajuns la un acord înaintea termenului limită de joi, stabilit de un juriu federal pentru ca VW să anunțe cum va repara vehiculele afectate, susțin sursele.
Reprezentanții Volkswagen și cei ai Departamentului Justiției din SUA nu au comentat informația.
Încă nu se știe cât din suma de zece miliarde de dolari va reveni proprietarilor de mașini sau dacă va fi folosită la răscumpărarea sau repararea vehiculelor, susțin sursele.
Anul trecut, grupul german a anunțat că a pus deoparte 6,7 miliarde de dolari pentru a acoperi pagubele create de scandalul emisiilor pe plan global și a precizat că dispune de lichiditățile nete de 27,8 miliarde de dolari. Conform estimărilor analiștilor, costurile totale pentru Volkswagen ar putea ajunge la 30 miliarde de dolari.
Volkswagen face obiectul unor investigații în mai multe țări, după ce a recunoscut că, în perioada 2005 — 2015, a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel.