Vladmir Zelenski consideră inadmisibile negocierile directe cu reprezentanții grupurilor armate ilegale din Donețk și Lugansk

  • 17 Februarie 2020 08:47
Vladmir Zelenski consideră inadmisibile negocierile directe cu reprezentanții grupurilor armate ilegale din Donețk și Lugansk

Autoritățile ucrainene sunt gata să se angajeze în dialog cu populația civilă a teritoriilor ocupate temporar din regiunile Donetsk și Lugansk, dar nu cu reprezentanții grupurilor armate ilegale Republica Populară Luhansk „RPL” și Republica Populară Donețk „RPD”, a declarat președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski. Declarația a fost făcută la Conferința de securitate de la München din 15 februarie, potrivit publicației „Gordon”, citat de IPN.

Potrivit președintelui ucrainean, există propuneri din partea partenerilor internaționali de a avea un dialog direct cu militanții uniunii dintre nerecunoscutele „RPL” și „RPD”, dar nu a specificat cine sunt aceștia.

„Pe noi ne conving că un mecanism eficient este un dialog direct cu așa-numitele autorități locale din zonele separate din regiunile Donetsk și Lugansk. Suntem pregătiți pentru dialog cu populația civilă a acestor teritorii, dar nu cu cei care nu sunt recunoscuți din punctul de vedere al dreptului internațional și, prin urmare, nu pot reprezenta populația locală. Mai mult, am vorbit de multe ori cu oameni obișnuiți din teritorii ocupate temporar. În mod obiectiv, vocea Donbass-ului nu este doar părerea lor, ci cel puțin și a 1,5 milioane de oameni din Donețk și Luhansk care au fost nevoiți să-și părăsească casa”, a spus Zelenski.

Șeful statului ucrainean și-a exprimat părerea că persoanele strămutate intern ar trebui implicați în procesul de negociere pentru soluționarea conflictului din Donbass. „Ar trebui să fie implicați în consultări pe platforma Minsk-ului și să participe activ la discuția viitorului lor ca parte a Ucrainei unificate”, a adăugat el. „Nu noi am început acest război, dar îl vom încheia. Și o vom face. Împreună cu voi”, a mai spus Zelenski.

Cea de-a 56-a Conferință de securitate din Munchen, la care participă în mod tradițional lideri mondiali, reprezentanți ai științei și ai societății civile, a avut loc în Germania pe 14 februarie.

În calitate de părți ale procesului de negocieri privind soluționarea conflictului transnistrean figurează autoritățile constituționale de la Chișinău și administrația de facto de la Tiraspol, care promovează politica separării regiunii transnistrene de Republica Moldova. Administrația din stânga Nistrului nu este recunoscută de către comunitatea internațională. Procesul de negocieri are loc în formatul „5+2”, la care, pe lângă părți, participă OSCE, Federația Rusă, Ucraina, SUA și UE. Timp de 28 de ani de negocieri așa și nu s-a ajuns la discutarea pachetului de probleme de ordin politic prin care ar urma să se stabilească statutul regiunii transnistrene în cadrul Republicii Moldova.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
6,07
Cer senin
Umiditate:97 %
Vint:0 m/s
Sun
8
Mon
9
Tue
9
Wed
16
Thu
15
Arhivă Radio Chișinău