Vladislav Ursu joacă astăzi pentru argint la Zagreb
-
17 Iulie 2016 17:33
Jucătorul moldovean de tenis de masă, Vladislav Ursu, va lupta astăzi împotriva echipa Rusiei în semifinala probei de dublu masculin la Campionatul European de tineret, care se desfășoară în orașul Zagreb din Croația.
Partenerul de joc al moldoveanului este austruacul Maciej Kolodzievczyk. Ei și-au asigurat deja medalia de bronz și vor lupta pentru locul secund.
La individual simplu, Vladislav Ursu a cedat în șaisprezecimile competiției rusului Lev Katsman cu scorul 1-4. La aceeași fază a competiției, proba mixt, a suferit eșec jucând în pereche cu Vosus Randriantsoa, din Franța.
Andrei Puțuntică a abandonat la proba dublu în șaisprezecimile turneului, evoluînd în pereche cu Luca Bressan (Italia).
În concursul pe echipe, lotul moldovean alcătuit din Vladislav Ursu și Felix Cosmolici a ocupat locul 13 printre 40 de formații. În ultimul meci de la Europene ei au învins reprezentativa Danemarcei cu scorul 3-2.