Vladimir Voronin: Viitorul aparține socialismului

  • 28 Octombrie 2017 11:42
Vladimir Voronin: Viitorul aparține socialismului

Partidul Comuniștilor din Republica Moldova desfășoară sâmbătă, 28 octombrie 2017, într-un cadru festiv,  plenara CC al formațiunii consacrată împlinirii a 100 de ani de la revoluția bolșevică din octombrie.

În discursul său prezentat în fața delegaților și invitaților, președintele PCRM Vladimir Voronin a declarat că revoluția din octombrie 1917 a fost un moment de cotitură în istoria umanități și l-a elogiat pe liderul bolșevic Vladimir Ilici Lenin. Totodată, liderul comuniștilor moldoveni a deplâns prăbușirea socialismului la începutul anilor 90 și destrămarea Uniunii Sovietice.

În același timp, Vladimir Voronin s-a referit la mesajul cuprins în capsula timpului, zidită acum 50 de ani în unul din blocurile de studii ale Universității de stat din Moldova, care a fost desigilată în mai 2017. El a subliniat că acel mesaj, scris în anul semicentenarului revoluției, era adresat celor care vor întâlni ”Marele octombrie”.

Liderul PCRM a ținut să le atragă atenția celor care cred că timpul comuniștilor a apus și a subliniat că viitorul aparține socialismului.

La eveniment și-au anunțat prezența reprezentanți ai partidelor comuniste din state CSI, precum și ai Partidului stângii europene.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
34,39
Cer senin
Umiditate:39 %
Vint:4,35 m/s
Mon
28
Tue
28
Wed
26
Thu
25
Fri
19
Arhivă Radio Chișinău