Vladimir Putin va avea o întrevedere cu Angela Merkel pe 2 mai, la Soci
-
26 Aprilie 2017 13:15
Purtătorul de cuvânt al Administrației Prezidențiale de la Moscova, Dmitri Peskov, a confirmat că președintele rus, Vladimir Putin, va avea o întrevedere cu cancelarul Germaniei, Angela Merkel, pe 2 mai, la Soci.
Premierul Bavariei, Horst Lorenz Seehofer, a menționat, în cadrul unei întrevederi recente cu președintele rus, că Angela Merkel i-a transmis liderului de la Kremlin un mesaj, în cadrul căruia a confirmat intenția sa de a vizita Rusia.
Informația potrivit căreia președintele rus, va avea o întrevede bilaterală cu cancelarul Germaniei, Angela Merkel, pe 2 mai, la Soci, a fost confirmată reprezentanților presei de la Moscova de Administrația Prezidențială Rusă. "Confirm vizita...", a declarat reprezentantul Kremlinului, Dmitri Peskov.
Pe data de 16 martie, atunci când președintele Vladimir Putin, l-a primit la Moscova pe premierul Bavariei, Horst Lorenz Seehofer, liderul rus a anunțat că îl așteaptă pe cancelarul german în vizită la Moscova pe data de 2 mai.
"Vă rog să-i transmiteți cele mai sincere urări de bine cancelarului federal. O așteptăm în vizită pe doamna Merkel, pe 2 mai", a mai adăugat atunci președintele rus. În replică, premierul Bavariei, Horst Lorenz Seehofer, i-a transmis șefului statului rus un mesaj din partea cancelarului Merkel. "Doamna Merkel mi-a amintit de câteva ori să nu uit să vă transmit că în luna mai intenționează să efectueze vizita respectivă", a declarat premierul bavarez.