Vladimir Putin își amână show-ul anual televizat ''Linie directă'' cu poporul (Peskov)
-
08 Iunie 2022 19:59
Președintele rus Vladimir Putin nu va susține tradiționalul său dialog anual televizat denumit "Linia directă" cu poporul, în cursul căruia răspunde în direct la întrebări din partea publicului, în luna iunie, așa cum a făcut-o în decursul mai multor ani, transmit DPA și Interfax, potrivit Agerpres, citându-l pe purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
Pregătirile sunt în curs, dar încă nu s-a stabilit o dată concretă pentru acest eveniment, a afirmat Peskov, excluzând posibilitatea ca acest show televizat să aibă loc luna aceasta.
Dialogul lui Putin în direct cu populația rusă se desfășoară în mod tradițional din 2017 în luna iunie, cu o singură excepție în 2020, primul an al pandemiei de COVID-19.
"Linia directă" este un program de o oră în care rușii obișnuiți își pot exprima preocupările personale în dialog cu șeful statului.
Acest maraton TV îi oferă lui Putin o oportunitate de a se prezenta populației ca o figură paternă grijulie. De obicei, le promite cetățenilor care i se adresează pe această cale că le va rezolva problemele - fie că este vorba de plăți restante la salarii, reparații rutiere sau o conexiune lipsă la rețeaua de alimentare cu gaze. Unii telespectatori din trecut au pus și întrebări politice, dar toate întrebările sunt dinainte selectate de către Kremlin.
Deocamdată nu se știe dacă amânarea tradiționalului "dialog în direct" cu poporul are legătură cu invazia Rusiei în Ucraina, numită de Moscova "operațiune specială militară", în care armata rusa înregistrează progrese mult mai slabe decât se anticipa, potrivit observatorilor. De altfel, Putin a apărut mai rar în public de când a ordonat campania militară în Ucraina la 24 februarie, primul act de agresiune de acest gen în Europa după cel de-al Doilea Război Mondial.
Peskov afirmase săptămâna trecută că "Linia directă" cu poporul ar putea avea loc la scurt timp după Forumul economic internațional de la Sankt-Petersburg, preconizat pentru mijlocul lunii iunie, amintește DPA.