Vladimir Putin îi obligă prin decret pe membrii grupurilor paramilitare să jure „fidelitate” și „loialitate” Rusiei, la două zile după presupusa moarte a liderului Wagner
-
25 August 2023 18:25
Președintele rus Vladimir Putin a semnat vineri un decret care îi obligă pe membrii formațiunilor paramilitare să depună jurământ față de Rusia, la fel ca soldații din armata regulată, la două zile după presupusa moarte a șefului mercenarilor Wagner, Evgheni Prigojin, informează Agerpres, citând AFP.
În virtutea acestui decret publicat pe site-ul guvernului, aceștia trebuie să jure „fidelitate” și „loialitate” față de Rusia și „să urmeze cu strictețe ordinele comandanților și superiorilor”.
De asemenea, ei se angajează să „respecte cu sfințenie Constituția rusă”, „să îndeplinească cu conștiinciozitate sarcinile care le sunt încredințate” și „să apere cu curaj independența țării și ordinea constituțională”.
Acest decret se referă la persoanele înrolate combatanți voluntari, cele care „contribuie la îndeplinirea sarcinilor atribuite forțelor armate ruse” și la alte „organisme și formațiuni militare”, inclusiv la forțele teritoriale de apărare formate în timpul conflictului din Ucraina.
Deși mercenariatul este interzis prin lege în Rusia, sunt tolerate activitățile „companiilor militare private” care oferă oficial servicii de „securitate”, dintre care Wagner este cea mai mare și cea mai cunoscută.
Textul a fost semnat la două luni după ce mercenarii Wagner au încercat pentru scurt timp să mărșăluiască spre Moscova într-o revoltă menită să-i înlăture pe rivalii lui Prigojin din sistemul de apărare, o rebeliune condamnată de președintele Vladimir Putin ca o „înjunghiere în spate” trădătoare.
Se presupune că Prigojin a murit după ce un avion care îl transporta de la Moscova la Sankt Petersburg s-a prăbușit miercuri seara, în avion aflându-se, de asemenea, mâna sa dreaptă, Dmitri Utkin, și alți responsabili ai grupului Wagner.
Vineri, Kremlinul a declarat că sugestiile și speculațiile occidentale potrivit cărora șeful mercenarilor Wagner, Evgheni Prigojin, a fost ucis la ordinele sale sunt o „minciună absolută”.