Vladimir Putin estimează că „lista oligarhilor” ruși, elaborată de SUA, este un „gest neamical”

  • 30 Ianuarie 2018 15:36
Vladimir Putin estimează că „lista oligarhilor” ruși, elaborată de SUA, este un „gest neamical”

Președintele rus Vladimir Putin a estimat marți, în mod ironic, că este 'ofensator' faptul că nu se află pe lista personalităților ruse susceptibile a fi sancționate publicată de Statele Unite și pe care a calificat-o drept un 'gest neamical', dar a exclus eventuale măsuri de retorsiune din partea Moscovei, transmit Reuters, AFP și DPA.

''Este, evident, un gest neamical; el complică relațiile ruso-americane, aflate deja într-o stare dificilă, și afectează relațiile internaționale în ansamblul lor'', a spus Vladimir Putin în cadrul unei reuniuni televizate cu susținători ai candidaturii sale pentru cel de-al patrulea mandat în alegerile prezidențiale din 18 martie.

Liderul de la Kremlin a subliniat că Rusia dorește să dezvolte ''relații stabile, pe termen lung'', cu Statele Unite, și că eventuale măsuri de retorsiune din partea Moscovei nu ar face decât să agraveze situația.

Departamentul de Finanțe al SUA a publicat marți o listă cu oficiali și oameni de afaceri ruși - în total, 210 persoane: 114 oficiali și 96 oameni de afaceri - considerați ca făcând parte din cercul de persoane apropiate președintelui Vladimir Putin și care ar putea fi supuși sancțiunilor ca parte a represaliilor împotriva Moscovei pentru presupusul său amestec în ultimele alegeri prezidențiale americane.

Pe această listă de șapte pagini, care nu declanșează impunerea de sancțiuni imediate, figurează toți cei 22 de miniștri ai guvernului rus, între care premierul Dmitri Medvedev, ministrul de externe Serghei Lavrov, înalți responsabili ai serviciilor secrete și 40 de membri ai administrației prezidențiale ruse. Pe ea se regăsesc și numele șefilor unor mari companii publice, precum gigantul Rosneft, Igor Secin, și directorul Sberbank, Gherman Gref.

Această listă riscă să deterioreze și mai mult relațiile și așa tensionate dintre Washington și Moscova, punând în pericol cercurile cele mai apropiate ale președintelui rus, amenințate cu tăierea accesului la finanțările internaționale.

Departamentul de Stat al SUA a apreciat luni că legea a avut ca efect obligarea guvernelor străine să renunțe la contractele de armament cu companiile ruse și că, prin urmare, este inutil în această etapă să se impună noi sancțiuni în domeniul vânzărilor de arme.

Sursa: Agerpres

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colecția de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
7,74
Ploaie ușoară
Umiditate:99 %
Vint:2,57 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
1
Wed
2
Thu
4
Arhivă Radio Chișinău