Vladimir Putin a rupt în două un creion în cadrul reuniunii de la Minsk
-
12 Februarie 2015 09:28
Președintele rus, Vladimir Putin, a rupt în două un creion, în cadrul reuniunii liderilor celor patru state, de la Minsk, desfășurată în formatul "Normandia".
Într-o poză care a apărut în presa ucraineană, se vede clar că, în mâinile președintelui Rusiei sunt două bucăți ale unui creion de culoare verde, notează Rador.
Liderul rus a repetat cazul fostului său omolog din Ucraina, Viktor Ianukovici, care, în cadrul primei sale conferințe de presă, după ce a fugit la Rostov pe Don, Rusia, din cauza emoțiilor, a rupt un stilou. Aceasta s-a întâmplat atunci când fostul președinte ucrainean declara: "Doresc să mă adresez întregului popor al Ucrainei. În primul rând, doresc să îmi cer scuze de la toți cei care au avut de suferit și care suferă în continuare". Un alt subiect de discuție amuzant, pe Internet, a devenit comportamentul gazdei reuniunii, președintele belarus, Aleksandr Lukașenko. Liderul de la Minsk era atât de pătruns de discuția cu cancelarul german Angela Merkel, încât nu i-a permis lui Putin să tragă scaunul pe care liderul de la Kremlin urma să se așeze. Pe Internet, a apărut deja un film video, intitulat "Putin și scaunul". În filmul video, imaginea este derulată în sens invers și, ca urmare, pare că Lukașenko ar trage scaunul de sub Putin, care era deja așezat pe el, și acesta doar dintr-o pură întâmplare nu a căzut pe jos.