Vladimir Bolea, despre blocarea accesului transportatorilor din R. Moldova pe teritoriul Rusiei: „Cei care se declară prieteni nu pot să ne trateze ca pe vasali”

  • 30 Martie 10:15
Vladimir Bolea, despre blocarea accesului transportatorilor din R. Moldova pe teritoriul Rusiei: „Cei care se declară prieteni nu pot să ne trateze ca pe vasali”

Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea a venit cu o reacție privind interdicția transportatorilor auto din R. Moldova pe teritoriul Rusiei. „Decizia Kremlinului de a bloca accesul transportatorilor moldoveni pe teritoriul lor, inclusiv în regim de tranzit, este un semn că trebuie să ne îngrijim de „parteneriatul strategic” cu Rusia”, a comentat ministrul.

„Alternativele politice moldovenești sugerează că decizia Kremlinului de a bloca accesul transportatorilor moldoveni pe teritoriul lor, inclusiv în regim de tranzit, este un semn că trebuie să ne îngrijim de „parteneriatul strategic” cu Rusia.

Doar că cei care se declară prieteni nu pot să ne trateze ca pe vasali.

Această decizie explică clar care este atitudinea Rusiei față de noi și care ne confirmă ca prietenii pe care putem conta sunt în UE.

Deși suntem un stat tânăr, impus de circumstanțe să facă față la tot mai multe provocări, nu trebuie să ne lăsăm șantajați, iar principala condiție de depășire a oricăror dificultăți este să fim uniți pe interior.

Să acționăm inteligent, responsabil și cu verticalitate”, a transmis Vladimir Bolea într-un mesaj pe Facebook. 

Amintim că, transportatorii auto de mărfuri din Republica Moldova nu mai au voie să intre pe teritoriul Rusiei, începând cu 27 martie, inclusiv pentru tranzit. Decizia a fost luată de Guvernul Rusiei pe 25 martie, informează Zona de Securitate. De asemenea, documentul restrânge lista produselor pe care transportatorii din așa-numitele „țări neprietenoase” le pot tranzita prin Rusia. În special, din listă au fost excluse produsele alcoolice, tutunul și ciocolata, care vor putea fi livrate doar până la granița cu Rusia.

Citește și: Expert: Interdicția privind intrarea transportatorilor din Republica Moldova pe teritoriul Rusiei este motivată politic, dar nu va afecta semnificativ economia națională

Reacția Guvernului privind interdicția Moscovei pentru transportatorii din R. Moldova: „Rusia continuă să folosească relațiile comerciale ca instrumente de presiune politică”

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
18,29
Cer senin
Umiditate:31 %
Vint:5,66 m/s
Thu
12
Fri
13
Sat
11
Sun
14
Mon
14
Arhivă Radio Chișinău