Vladimir Andronachi, citat la Procuratura Anticorupție pentru a fi audiat în calitate de bănuit în dosarul „furtul miliardului”
-
23 Septembrie 2021 18:00
Fostul deputat democrat Vladimir Andronachi a fost citat la Procuratura Anticorupție (PA) pentru a fi audiat în calitate de bănuit în dosarul „furtul miliardului”, după ce astăzi procurorii au efectuat percheziții la domiciliul acestuia, scrie presa de la Chișinău, făcând referire la surse din cadrul PA.
În urma acțiunilor oamenilor legii au fost ridicate mai multe suporturi electronice, documente și bani.
Percheziții au avut loc și la domiciliul a doi administratori care gestionau două companii în interesul lui Vladimir Andronachi. Aceștia de asemenea au fost citați la Procuratură, în calitate de bănuiți.
De notat că la 20 septembrie, fostul deputat al Partidului Democrat, Vladimir Andronachi, a anunțat că a fost pus sub acuzare în dosarul „furtului miliardului”. El a precizat că se află peste hotare „în scopuri medicale”, iar procuratura i-a înmânat soției sale, săptămâna trecută, o citație de primire a ordonanței de învinuire.
Vladimir Andronachi a fost un apropiat al fostului lider al PD, Vlad Plahotniuc, iar presa a scris anterior că familia sa ar gestiona direct sau prin intermediari, afaceri de milioane de lei, care nu au fost declarate oficial.