Vladimir Ambros a ajuns golgheterul campionatului

  • 27 Septembrie 2021 11:43
Vladimir Ambros a ajuns golgheterul campionatului

Vladimir Ambros a fost eroul partidei Petrocub - CSF Bălți, scor 3-0. Fostul atacant al naționalei a marcat toate cele trei goluri ale meciului, dintre care două din penalty. Ambros a ajuns golgheterul campionatului, cu opt goluri, transmite IPN.

„Este un atacant bun. Chiar dacă vorbim de campionatul Moldovei. Mă bucur că am în echipă așa jucători inteligenți, cum este și Platica”, a declarat antrenorul formației Petrocub, Lilian Popescu.

Petrocub se menține la două puncte în spatele liderului Milsami, care a dispus cu 3-0 de FC Florești. Sergiu Istrati a reușit dubla și a urcat pe locul 3 în clasamentul golgheterilor, cu șase goluri.

Victorie la scor a obținut și Sheriff, 7-0 cu Dinamo-Auto. Kolovos și Castaneda au reușit dubla, iar Till, Petro și Nikolov au marcat și ei înainte de meciul cu Real Madrid din Liga Campionilor, programat pe 28 septembrie pe Santiago Bernabeu.

Fosta campioană a Moldovei, Zimbru a remizat în partida cu Sfîntul Gheorghe, scor 1-1 și continuă să se afle pe locul 7 în clasament.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Piese pe alese
Meteo Chișinău
4,96
Cer fragmentat
Umiditate:61 %
Vint:9,77 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Arhivă Radio Chișinău