Vlad Țurcanu: Felicitările adresate de Igor Dodon lui Vadim Krasnoselski sunt fără precedent în istoria Republicii Moldova
-
13 Decembrie 2016 18:10
Felicitările adresate de Igor Dodon, ales președinte al Republicii Moldova, și de Irina Vlah, bașkanul regiunii găgăuze, care este și membru al Guvernului, lui Vadim Krasnoselski, care a câștigat duminică așa-zisele alegeri în regiunea separatistă transnistreană, sunt fără precedent în istoria Republicii Moldova, a declarat comentatorul Vlad Țurcanu în cadrul emisiunii Ora de Vârf de la Radio Chișinău.
”Este un fapt fără precedent când un președinte salută un scrutin neconstituțional, într-o regiune separatistă, nerecunoscută de nimeni. Aș atrage atenția asupra cadrului legal din care iese Igor Dodon prin asemenea declarații de natură să provoace cetățenii Republicii Moldova care au obținut dreptul de a avea o țară și acele valori stipulate în Constituție și în Declarația de Independență sunt acum neglijate, ca să ne exprimăm nu foarte dur”, a declarat Vlad Țurcanu.
Vlad Țurcanu a amintit că sunt interzise prin lege îndemnul și incitarea la separatism teritorial. Totodată, al a amintit că Președintele poate fi demis de Parlament dacă încalcă Constituția. ”Înainte să devină președinte, Igor Dodon încalcă Constituția pe care ar urma să o apere, să fie garantul Constituției și integrității teritoriale a Republicii Moldova”, a declarat fostul consilier prezidențial.
Referindu-se la același gest făcut de Irina Vlah, Vlad Țurcanu a declarat că instituțiile de securitate trebuie să se sesizeze. ”Dacă nu se pedepsesc astfel de ieșiri ale unor funcționari care nesocotesc legea și Constituția, se creează precedente”, a atenționat comentatorul.