Peste 1,7 miliarde de lei au fost alocați sectorului agricol de la începutul anului 2024

  • 25 Noiembrie 20:20
Peste 1,7 miliarde de lei au fost alocați sectorului agricol de la începutul anului 2024

Sectorul agricol și dezvoltarea rurală din Republica Moldova a beneficiat, în acest an, de un sprijin financiar de peste 1,7 miliarde de lei (85 milioane de euro), alocate până la ziua de astăzi, transmite MOLDPRES cu referire la Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA).

Potrivit sursei citate, au fost acordate subvenții în mai multe domenii-cheie. „Este vorba de cultivarea legumelor în teren protejat; procurarea echipamentelor de irigare și construirea bazinelor de acumulare a apei; investiții în domeniul vegetal, viticol și zootehnic; modernizarea infrastructurii pentru exploatațiile agricole și achiziția utilajelor moderne; dezvoltarea fermelor apicole și promovarea turismului rural ș.a.”, indică MAIA.

De asemenea, au fost alocate plăți directe per cap de animal, în valoare de 67,9 milioane de lei. Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA)  a aprobat spre achitare 356 de dosare, fiind sprijiniți crescătorii de oi, vaci și capre.

În același timp, pentru 335 de fermieri afectați de seceta severă din 2023, s-au acordat peste 47 milioane de lei, compensând parțial pierderile suferite la culturile de grâu și porumb.

„S-au acordat peste 151 milioane de lei pentru 185 de dosare, ca plăți directe per kilogram de produs”, rezumă Ministerul Agriculturii.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică*Știri*Muzică
Meteo Chișinău
6,07
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:3,09 m/s
Sat
6
Sun
3
Mon
3
Tue
3
Wed
3
Arhivă Radio Chișinău