Vlad Țurcanu: „Moscova încearcă să intervină în relațiile Republicii Moldova cu Uniunea Europeană (Revista presei)
-
02 Martie 2021 09:19
Revista presei din 02 martie 2021.
Reprezentanții MSMPS susțin că vaccinul Sputnik-V nu va fi administrat deocamdată în R. Moldova, scrie Ziarul de Gardă. Vaccinul rusesc Sputnik-V nu va fi administrat deocamdată în R. Moldova, întrucât nu este aprobat de Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) și Organizația Mondială a Sănătății (OMS). Cel puțin, asta spun reprezentanții Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS), fiind întrebați de jurnaliști luni, 1 martie, dacă moldovenii vor fi vaccinați împotriva COVID-19 cu Sputnik-V. Coordonatoarea campaniei de vaccinare, Ninel Revenco, susține că vaccinurile Pfizer, Moderna și AstraZeneca „sunt sigure și eficiente”.
Revenită dintr-o vizită neanunțată la Moscova, Greceanîi a convocat membrii GUVERNULUI și le-a dat INDICAȚII să găsească BANI pentru a cumpăra 1 000 000 de doze de vaccin „Sputnik V”? Dodon insistă ca R. Moldova să aloce 120 de milioane de lei pentru vaccinul „Sputnik V” - titrează Ziarul Național. "În contextul situației alarmante privind răspândirea pandemiei COVID-19 și ținând cont de înregistrarea în R. Moldova a mai multor tipuri de vaccin anticoronavirus, Zinaida Greceanîi a solicitat identificarea de urgență a posibilității de achiziționare a unui lot de 1 000 000 de doze de vaccin pentru vaccinarea cetățenilor", se arată într-un comunicat de presă al Parlamentului. La rândul său, premierul interimar, Aureliu Ciocoi, a raportat că această solicitare va fi examinată de urgență, urmând să fie inițiată procedura de achiziție publică pentru procurarea vaccinurilor din sursele Fondurilor de asigurare obligatorie de asistență medicală, precum și fondul de rezervă al Guvernului.
Nicolae Negru scrie în Ziarul Național că „Înainte de a le ține lecții de imparțialitate și democrație occidentalilor, Dodon ar trebui să se uite în oglindă, el este o pacoste, o belea pe capul Republicii Moldova. Toată lumea a întâmpinat cu speranță vestea înfrângerii sale zdrobitoare. Iată de ce, aflat în vizită la Chișinău, președintele Consiliului European, Charles Michel, a spus: „Doamnă președintă, Europa este de partea Dumneavoastră”. „Sprijinul nostru este legat de supremația legii și standardele democratice”, a precizat el. Câștigă sau pierde, Europa este de partea unui om onest, necorupt, pentru care și-au dat votul majoritatea cetățenilor Republicii Moldova și care nu s-a pus în serviciul Kremlinului. De parcă nu ar fi suficient că e mincinos, hrăpăreț, corupt până în măduva oaselor, avid de putere și dependent de Rusia, Dodon s-a mai asociat, deși se jura că nu o va face, cu Șor, a cărui prezență în politica de pe Bâc e consecință a furtului miliardului… Dacă Dodon mai e capabil să judece rațional, dacă își mai dorește un viitor în politica locală, el ar trebui să se despartă cât mai repede de Șor. Dar e suficient de independent liderul PSRM pentru a face pasul acesta? Doar Kozak știe. Și Plahotniuc, firește”, conchide autorul.
„Moscova încearcă să intervină în relațiile Republicii Moldova cu Uniunea Europeană, scrie Vlad Țurcanu într-o analiză pentru Podul.ro. Federația Rusă a dat de înțeles că nu va renunța ușor la Republica Moldova, angajată prin președinta Maia Sandu într-un proces de restabilire a raporturilor sale cu Uniunea Europeană. Cu două zile înainte de sosirea, duminică, la Chișinău a președintelui Consiliului European, Charles Michel, aflat într-un mini turneu prin câteva state ale Parteneriatului Estic, Moscova a ținut să-și marcheze zona de influență printr-o notă critică adresată UE în legătură cu modul ei de operare în Republica Moldova… În cazul de față, scopul Federației Ruse este să timoreze factorii europeni antrenați în recuperarea Republicii Moldova și să-i determine să limiteze relațiile cu autoritățile de la Chișinău la aspecte sociale și umanitare, cum ar fi ajutoarele pentru depășirea consecințelor pandemiei. Moscova încearcă astfel să câștige timp pentru forțele antieuropene de la Chișinău, aflate într-un declin abrupt. Acestea riscă să-și piardă pozițiile dominante în cazul unor alegeri parlamentare anticipate, asupra cărora insistă președinta Maia Sandu”, scrie comentatorul politic pentru portalul Podul.ro.
„Igor Dodon o amenință la scenă deschisă pe Maia Sandu, președinte în funcție al R. Moldova, cu războiul total, rusofilul transmițându-i că dacă nu o va nominaliza pe comunista Mariana Durleșteanu în funcția de premier până la data de 9 martie, PSRM va trece ”la un alt nivel de acțiuni”, observă aceeași publicație Asta în condițiile în care majoritatea de strânsură din Parlament – păpușată de rusofilii și românofobii Igor Dodon și Ilan Șor – face totul pentru a evita organizarea de alegeri parlamentare anticipate, deși Legislativul de la Chișinău nu mai reflectă de mult timp voința poporului, actuala aritmetică parlamentară fiind rezultatul trocurilor și a traseismului politic, comentează publicația. Având în vedere contextul, convocarea alegerilor anticipate e unica soluție pentru ca Parlamentul să reprezinte voința moldovenilor de dincolo de Prut. Însă binomul Dodon-Șor nu e interesat de bunăstarea cetățenilor și de scoaterea R. Moldova din criza politică, ci sunt motivați doar de păstrarea pozițiilor deținute și, evident, de directivele venite de la Kremlin… Mariana Durleșteanu insistă că n-ar fi bani la buget pentru convocarea de alegeri parlamentare anticipate. Însă, nu spune nimic de faptul că un guvern PSRM ar însemna oprirea finanțărilor externe (FMI, UE, România) de care R. Moldova are nevoie disperată pentru a fi aptă să plătească salarii și pensii”, atenționează publicația.